17 martie 2008 at 10:56 pm (Biserici, Evanghelici, Interviuri, Teologice, Teologie)
Interviu dat lui Andrei Ivan in 18.10.2007 (7)
A.I. Ati vorbit mai devreme de a da socoteala si ca este important cui dai socoteala. Mi s-a parut o idee interesanta legata de influenta banilor asupra teologiei. Pentru ca de multe ori aceasta socoteala pe care unii au dat-o a fost in fata celor de la care au primit banii; si odata cu banii astia au venit si anumite directii, chiar si teologice. Cum credeti ca au contribuit banii la conturarea unui model de biserica?
Cred ca lucrurile difera foarte mult de la caz la caz in aceasta privinta. Pe de o parte au fost biserici cu coloana vertebrala care au facut parteneriate cu alte biserici sau cu organizatii finantatoare si au avut proiecte serioase, pe perioade determinate, urmarind scopuri bine definite si respectand interesul si valorile ambelor parti. De exemplu, se construia o cladire sau se facea o anexa pentru scoala duminicala sau printr-o fundatie romaneasca se finanta o cauza sociala. Toate acestea pot functiona bine si in multe randuri chiar au facut-o, fara ca prin finantare sa se impuna agende straine de interesele evanghelicilor din Romania sau straine de imparatia lui Dumnezeu.
Pe de alta parte insa, a existat si urmatorul scenariu, care din pacate a facut mult rau, si continua sa faca: o organizatie sau o grupare reprezentand un anumit pol ideologic in Occident s-a gandit sa faca pui in Romania. Primul lucru pe care il face o astfel de organizatie e ca stabileste contacte si trimite reprezentanti in recunoastere. Dupa ce identifica cateva persoane, o biserica sau o organizatie existenta, care nu prea au o fundatie ferma, dar au mare nevoie de bani si multa disponibilitate, incepe sa aduca bani. Evident, banii sunt canalizati pentru cauze bune: probleme sociale, constructii de biserici, educatie etc., dar implicit se creaza cateva locuri de munca si exista si niste beneficii secundare pentru localnicii implicati, materializate cel putin in prestigiu. Impreuna cu banii insa treptat vine si persuasiunea de a imbratisa respectivul pol ideologic. Nu conteaza daca respectiva ideologie este de folos sau nu, sau daca este potrivita pentru contextul romanesc sau nu. Scenariul acesta s-a repetat de mult prea multe ori in ultimii 18 ani. Printre „victimele” - mai mult sau mai putin cu buna stiinta - ale acestui scenariu s-au numarat, fara nici o deosebire, anonimi sinceri, arivisti frustrati sau mari lideri evanghelici.
Read the rest of this entry »
Comments
8 martie 2008 at 9:35 pm (Biserici, Culturale, Evanghelici, Interviuri, Teologice, Teologie)
Interviu dat lui Andrei Ivan in 18.10.2007 (6)
A.I. Ati vorbit despre a fi eficient, despre influenta pe care unele organizatii au avut-o asupra bisericilor in aceasta privinta. Pe de o parte, biserica a invatat de la aceste organizatii ce ar trebui sa faca, pe de alta parte, cred ca a fost si o influenta neformala legata de cum sa faca. Pentru ca o organizatie, asa cum ati spus, este mult mai pragmatica decat o biserica.
Problema era ca lipseau modelele. Ar fi aici iarasi o discutie lunga despre istoria bisericilor evanghelice si despre particularitatile care le-au determinat sa ajunga asa cum au ajuns… In orice caz, in perioada de dinainte de ’89 bisericile ajunsesera, partial datorita comunismului, dar nu numai, la o structura destul de ierarhica, in care pastorul era o prezenta dominanta, in special in bisericile mari, care isi permiteau sa aiba singure un pastor. Pe langa el mai erau cativa care faceau diverse lucruri: coducatorul corului era un personaj important, membrii din comitet si cei care ajungeau sa predice sau participau la impartirea cinei. Restul erau ascultatorii, care erau solicitati la santier cand era o constructie sau la o actiune de ajutorare, daca era cazul. Dar nu exista conceptul de slujire facuta de toti membrii. Asta cred ca am invatat cu ajutorul organizatiilor para-bisericesti; si am invatat practic, prin faptul ca membrii ai bisericilor care au facut asta intai intr-o organizatie au inceput treptat sa faca lucruri similare si in biserica lor locala.
Read the rest of this entry »
1 Comments
19 mai 2007 at 1:45 am (Culturale, Teologice, Teologie)
În Erezie şi Logos: Contribuţii româno-britanice la o teologie a postmodernităţii. Editura Anastasia, Bucureşti, 1996.
Cienva îmi scria nu demult, pe o notă de realism amar:
Cred că fiecare dintre noi este mai degrabă singur. [...] Destul de rar mi se întâmplă să comunic cu cineva într-o conversaţie [...] Am ajuns la concluzia că de cele mai multe ori cuvintele mai mult ne încurcă decât ne ajută. Pot vorbi cu cineva două ore şi la sfârşit să nu fi înţeles nimic în plus, nici eu despre el nici el despre mine, rămânând la fel de străini unul pentru altul. Nu ştiu ce se-ntâmplă cu limbajul, cuvintele parcă nu mai exprimă pentru toată lumea acelaşi lucru. Parcă n-am vorbi aceeaşi limbă; uneori am impresia că toate frazele sunt moarte.
Cu siguranţă că într-o măsură mai mică sau mai mare, toţi am încercat acest sentiment. De la frustrarea copilului care ascultă conversaţia celor mari până la cea a studentului aplecat asupra manualului de specialitate, de la nedumerirea criticului în faţa textului poetic până la cea a gospodinei din piaţă în faţa turuielii cucoanei de vis-a-vis, experienţa întâlnirii neaducătoare de sens cu cuvintele ne aparţine tuturor. Read the rest of this entry »
4 Comments
