Cred ca Areopagus reprezinta ideea de deschidere si dialog interdisciplinar, interconfesional… Dincolo de cuvintele dvs din acest blog, care sunt foarte corecte si neindraznetze, cosmetizate, se afla alt mesaj pe care il transmiteti fara ezitare> justificati ca alti ales sa va separati de Areopagus. Chiar daca ati avut motive pe care le puteti invoca, ramane alegerea de a va separa. In esenta acest lucru este bun – v-ati individualizat si v-ati pus in slujba unei sarcii cu care v-a inzestrat Dumnezeu – si rau in acelasi timp, nu rau ci uman, pe invers, aminteste doar de ingerul care a hotarit sa fie el lumina lumii si s-a dus sa lucreze singur la asta. Cei care au ramas si v-au chemat, V_AU CHEMAT, chiar si cand ati refuzat — lucru pe care imi imaginez ca si Dumnezeu il face. Poate ca ii supraestimez, ca nu stiu realele motive pentru care v-au chemat, dar nici dv nu le stiti, pt simplul motiv ca nu traiti in intimitatea acestor oameni pentru a le cunoaste adevaratele motive. Ati luat decizia pe o judecata personala. Ati decis sa credeti ca acesti oameni incearca sa pastreze niste aparente si sa faca o cariera si ca nu se preocupa cu adevarat de cele sfinte. Fiecare om incearca sa pastreze niste aparente, inclusiv dvs, pt ca asa e firea umana. Fiecare om incearca sa faca o cariera pt ca asa e nevoia umana. Daca a obtinut titluri, omul acela a dobandit puterea de a face schimbari mai importante in lume decat unul care s-a multumit cu un rol local infim in raport cu lumea. Lasati-l sa aiba titluri, sa vedem ce face cu ele. Daca va vorbi lumii intregi despre cat de mult gresiti dvs ca evanghelic incapatanat, voi considera ca intr-adevar e un om josnic, insa dupa cate l-am cunoscut sunt aproape sigura ca va spune bine despre dumneavoastra, despre initiativa dvs de-a face lucrare pe cont propriu si ca asta e un lucru bun pt ca Dumnezeu si credinta dvs personal si serios asumata v-au indemnat.

Se pot face inca lucruri multe si bune cu Areopagus. Forumurile pot sa aiba iar audienta, cand cineva se va ocupa de ele. Insa daca multi oameni valorosi in acest sens au decis sa plece, locul a ramas gol.. cei 3-4 oameni care se duc la forum sunt oameni care doresc sa discute si n-au cu cine, deoarece au plecat cei care erau buni la dat replici… au plecat cand s-au saturat de replici, dovada ca pt ei nu dialogul era central, ci impunerea propriei viziuni.

Intrucat declarati ca nu va place falsitatea, v-am marturisit deschis tot ce aveam pe suflet. Si chiar daca suna a retorica sterila, cel putin la nivel intelectual va inteleg comentariile si ma gandesc ca le-ati facut din motive care pt mine nu sunt evidente, si ca vorbesc in necunostinta cazului dvs, vorbesc doar din ce am citit aici si din ce am vazut acolo la Areopagus, si totodata vorbesc din mine – care doresc sa ma unific cu oameni, instititutii si culturi diferite. Ma bucur ca Areopagus unifica. Sterilitatea si falsitatea sunt pericole posibile dar ele tin doar de oameni. Ei vin si trec, iar discutiile si principiile raman, in istoria psihica se scriu evenimente marcante care au exaltat sau pur si simplu sprijinit. Iar daca nu o lectie despre asa ceva, ce prelegere e important sa tinem?

Dani Bulzan

Inteleg ca nu-ti vine usor sa accepti ca Dumnezeu s-ar cai, sau ca s-ar razgandi. Pe langa obiectiile de natura logica (mai poate el fi neschimbator daca se razgandeste?), avem o lunga istorie a imixtiunilor filosofiei grecesti care au tras traditia crestina in directia unui Dumnezeu impasibil, care nu manifesta emotii sau trairi.

Solutia de a scapa de limbajul de acest fel, abundent in Scriptura, prin a da vina pe limitarile autorilor Vechiului Testament este insa reductionista.

Este un subiect amplu, iar un raspuns integrator necesita nuantari si o largire a cadrului de intelegere. Poate o sa pregatesc o data un articol pentru blog pe tema asta. Deocamdata ma multumesc sa spun ca niciodata revelatia incompleta a Vechiului Testament nu contrazice revelatia mai completa a Noului Testament.

Iar in al doilea rand, schimbarea nu este ceva rau in sine, nici nu stirbeste cu nimic caracterul, dreptatea si adevarul lui Dumnezeu. Adevarul, dreptatea, bunatatea, “neschimbabilitatea” nu sunt concepte universale abstracte sau legi imuabile mai presus de Fiinta lui Dumnezeu. Ele izvorasc tocmai din Persoanele Divine. De la Dumnezeu aflam ce este adevarul, dreptatea, etc. Iar el ne arata in Scriptura cum se desfasoara in actualitate aceste aspecte ale caracterului sau. Deci in asa fel trebuie sa definim adevarul lui Dumnezeu, dreptatea lui, afirmatia ca el nu se schimba incat aceste definitii sa includa, sau cel putin sa lase loc si pentru afirmatii de genul celor din VT in care lui Dumnezeu ii pare rau, sau isi aduce aminte de ceva, sau isi schimba planul. Cu alte cuvinte, mai degraba trebuie ca noi sa ne revizuim conceptul despre timp si raportarea lui Dumnezeu la timp si mai degraba trebuie ca noi sa renuntam la preconceptiile noastre (de sorginte greceasca sau iluminista) despre adevar si despre ce inseamna neschimbabilitatea lui Dumnezeu decat sa renuntam la a crede in totalitate si a lua in serios toate actele lui Dumnezeu relatate in Scriptura.

Totusi, intelegerea vremurilor si a contextului local este importanta aici. Vor fi vremuri cand a “rupe” ceva este benefic pentru momentul de timp respectiv. Chiar daca mai tarziu clusterele de miscari independente se vor reuni intr-o confederatie, aceasta nu duce decat la cresterea bisericii per ansamblu, precum diviziunea mitotica in biologie. Vox poate ca este un asemenea caz: o comunitate desprinsa originar dintr-o confesiune recunoscuta ca sa fie o miscare para-bisericeasca si ca in final, datorita cresterii sa devina o noua biserica. Astfel, biserica a crescut printr-o rupere, o iesire din ceva si o regrupare, iar la mijloc a fost “para-biserica”.

Asadar, ceea ce ne uneste este acordul fata de interdependenta bisericii lui Cristos. Ceea ce ne desparte este cat de multa preocupare (sau ingrijorare) sa avem fata de acest deziderat. Ingrijorarea ta cantereste mai greu pentru ca aduci in discutie unitatea mistica… Eu nu am o convingere prea adanca (inca) in fata acestui misticism. As vrea sa inteleg mai bine de unde provine el si in virtutea caror alte adevaruri il sustii tu cu vehementa.

Si asta imi aminteste de faptul ca nu am dat raspuns la o intrebare fundamentala: sunt teologi care considera ca exista un fir rosu prin istorie care uneste in mod vizibil si istoric biserica lui Cristos, cea adevarata, de la inceputuri pana azi. Altii considera o discontinuitate: pe alocuri firul rosu e intrerupt. In fine, a treia categorie considera ca desi e logic (si biblic) necesar sa implicam o anumita continuitate, aceasta nu poate fi indicata sau identificata istoric cu suficienta precizie. Acestia din urma considera deci ca biserica lui Cristos genuina a fost in acele comunitati care nu pot fi necesarmente identificabile istoric si daca este asa, atunci importanta mentinerii unei unitati istorice scade dramatic. Iata deci intrebarea: cat de multa importanta ar trebui sa dam suprapunerii bisericii genuine a lui Cristos peste biserica istorica? Si daca am face-o, ce am castiga in mod pragmatic?