Tabăra “Căutări esenţiale” Păltiniş 2007
organizată de Asociaţia Cuvântul Scris
27 august – 2 septembrie 2007
Dacă te-ai obişnuit să iei răspunsuri de-a gata, ar fi cazul să începi să le găseşti şi singur(ă).
Dacă ai început să le cauţi şi te-ai împotmolit, ar trebui să stai de vorbă cu alţii care deja s-au despotmolit.
Dacă deja ai toate răspunsurile 
atunci sigur mai ai de lucru la eficienţa personală.
Oricum, dacă vei hotarî să participli la tabăra “Căutări esenţiale”, sigur te vei întoarce de acolo schimbat şi îmbogăţit.
Scopul taberei este să ofere un cadru de orientare intelectuală şi spirituală pentru toţi cei care doresc să se dezvolte sau se află în căutarea unor răspunsuri la întrebări importante.
Toate informaţiile la: http://paltinis.cuvantulscris.org.ro/cautari.htm
Peisajul acolo este fantastic:
Dupa toate aparentele, recentele atacuri teroriste din Anglia au fost puse la cale si executate de medici… Canonicul anglican din Bagdad, Andrew White a primit in urma cu ceva timp amenintarea voalata ca “Cei ce va vindeca va vor ucide” in cadrul unei intalniri cu un lider Al-Qaida. Poetic! Poetic si macabru… Macabru.
Intr-adevar e de speriat cand ne gandim cati medici musulmani sunt in UK. De ex. fiica-mea a fost adusa pe lume cu ajutorul unui tanar medic indian – nu stiu daca era musulman sau hindus – sau altceva. Ma intreb cum se simt parintii unor bebelusi care se nasc acum, atunci cand constata ca medicul de garda este un asiatic…
Totusi, natiunea asta are puterea extraordinara de a nu se isteriza. Au trait 20 de ani cu amenintarea IRA, au trecut peste atacurile din metrou refuzand sa se lase terorizati. Iar acum probabil ca reusesc sa le zambeasca la fel de politicos medicilor lor asiatici cum o faceau si in urma cu o luna. Broavo lor.
Spre deosebire de noi, ei au incredere ca statul prin instrumentele sale e in stare sa ii apere. Si au si motive s-o faca. Serviciile secrete si politia se misca repede si sunt destul de eficiente, desi cu atatia emigranti naturalizati acolo au o sarcina imposibila. Dar nu e doar asta. Au o hotarare in ei pe care noi n-o avem. De-aia nu ii putem bate la football daca dau ei primul gol, dar ei ne pot bate pe noi!
Totusi, Dumnezeu ne aminteste din cand in cand tuturor, inclusiv englezilor, ca nu suntem atotputernici. Si chiar daca e ciudat sa spun asta in acest moment, e bine ca o face.
Am fost invitat pentru vineri, 29 iunie, la festivitatea de aniversare a 10 ani de la înfiinţarea Centrului de Educaţie Creştină şi Cultură Contemporană Areopagus. Cum am jucat un rol crucial în înfiinţarea acestui centru şi în formularea viziunii iniţiale, dar totuşi am ales să nu merg la întâlnirea respectivă, cred că îmi datorez întâi mie, şi desigur şi altora, o explicaţie.
Totul a pornit în anii 90, când eram studenţi şi doctoranzi în Anglia noi, câţiva timişoreni. Cred că toţi am mers acolo la studii chitiţi să ne întoarcem şi să schimbăm lumea. La întoarcere însă, prin 1997, lumea nu se dorea a fi schimbată de noi… Adică nu am putut înfiinţa o facultate de teologie evanghelică în Universitatea de Vest, aşa cum ne doream. Am putut însă fonda un centru în care să slujim comunitatea evanghelică şi în care să creăm un spaţiu de dialog cu alte tradiţii creştine şi cu societatea în sens general. read more…
Disciplina creştină şi sănătatea minţii (5). Echilibrul, sau cum să disciplinăm disciplina
Al patrulea lucru menţionat în primul posting era legat de echilibru în caracterul lui Dumnezeu. Spuneam acolo că Dumnezeu nu îşi aplică mânia fără discernământ, chiar atunci când noi păcătuim, ci şi-o amână pentru o zi a judecăţii. Între timp, ne dă har, chiar dacă rezultatul păcatului nostru ar fi mânia sa şi ar trebui să ne radă de pe faţa pământului. El nu face asta, ci îşi exercită mânia şi disciplina cu echilibru.
La fel şi în cazul nostru, trebuie să exercităm echilibru şi stăpânire de sine. Sunt persoane care au comportamente obsesiv-compulsive, adică trebuie să facă întotdeauna anumite lucruri. Dacă nu le fac, ei se simt foarte rău. Noi nu trebuie să fim aşa. O disciplină prost înţeleasă ar fi ceva de genul: Mă hotărăsc să respect cu stricteţe nişte norme, şi fac asta fără cea mai mică abatere, fără excepţii şi indiferent de circumstanţe. În fiecare zi între ora cutare şi cutare am timpul de părtăşie cu Dumnezeu, între ora cutare şi cutare mănânc, pe urmă merg la şcoală sau serviciu, pe urmă citesc Biblia între ora cutare şi cutare. Copii trebuie să fie smirnă, să nu mă deranjeze de la studiu. Nu contează că cineva are nevoie de ajutorul meu, nu contează că un copil vine şi îmi cerşeşte atenţia. Tot ce contează e rutina mea, pe care eu o numesc disciplină. Dacă ceva mă scoate din rutină, fac urât, îmi revărs mânia. Dacă la ora nouă seara nu e copilul în pat, fac spume la gură, nu contează că e weekend sau că am musafiri. read more…
Al treilea lucru pe care l-am pomenit în primul posting din această serie legat de caracterul lui Dumnezeu a fost finalitatea, faptul că Dumnezeu îşi urmăreşte îndotdeauna planul său. Principiul echivalent pentru noi este „amânarea satisfacţiei“. Am făcut un exerciţiu cu copiii din biserică: i-am pus să aleagă între mere şi bomboane, cu regula simplă că pot alege un singur lucru la un moment dat şi pot alege o singură dată acelaşi lucru. Majoritatea copiilor au ales întâi bomboanele pentru că sunt mai dulci şi mai plăcute şi au vrut să se bucure de ce-i mai bun la început. Ştim şi din familii că copiilor nu le vine natural să îşi mănânce întâi legumele din farfurie, ca să-şi lase pe mai târziu bucuria de a mânca desertul. Din cauza asta mulţi părinţii trebuie să instituie reguli şi să le spună copiilor că nu e voie să mănânce dulciuri înainte de masă, pentru că nu vor mai avea poftă să mănânce mâncarea, sau că dacă nu termină legumele din farfurie nu primesc desert. Ceva de acest gen trebuie să se întâmple şi în viaţa noastră. read more…
Draga Ted Doru Pope,
Am inteles acum problema ta cu relatia suveranitate-responsabilitate in comentariul la pstingul “Disciplina crestina si sanatatea mintii (1) Caracterul lui Dumnezeu“. Deocamdata uite raspunsul meu in a nutshell.
Totul decurge din distinctia pe care trebuie sa o facem intre libertate si arbitrariu, sau între un suveran si un despot. Un suveran uman este responsabil fata de Dumnezeu, fata de niste principii, fata de poporul peste care domneste. Într-un astfel de caz, responsabilitatea vine ca un corectiv, sa il fereasca pe monarh de a aluneca in abitrariu si despotism.
La Dumnezeu insa, responsabilitatea este un aspect al suveranitatii sale, pentru ca nu exista o instanta mai inalta decat el. El nu poate fi suveran intr-un alt mod decat intr-un mod responsabil, pentru ca actioneaza in concordanta cu propriul caracter si pentru ca iubeste (creatia). El este, evident, liber in economia lui, in actiunile lui asupra creatiei. Dragostea nu izvoraste niciodata din necesitate.
Chiar daca cred ca ceea ce am spus mai sus este corect, atunci cand am vorbit despre Dumnezeu in seria anterioara de postinguri, am preferat sa vorbesc despre suveranitate mai degraba decat despre responsabilitate tocmai pentru a evita confuziile. Atunci cand aplicam insa cele patru principii de care vorbeam la noi, ceea ce la Dumnezeu inseamna suveranitate, la noi inseamna responsabilitate. Asa vad eu lucrurile. Tu ce parere ai?
Multumesc Ted Doru pentru comentarii!
Ziceam în primul posting din seria aceasta că a doua trăsătură a caracterului lui Dumnezeu este suverantiatea. La noi asta se aplică sub forma asumării responsabilităţii. Vedeţi, atunci când nu vrem să ne confruntăm cu adevărul, noi avem tendinţa să transferăm responsabilitatea sau vinovăţia către altcineva. „Nu eu sunt de vină Doamne“ zice Adam, „femeia pe care tu ai făcut-o, ea este de vină, pentru că ea m-a îmbiat să iau din frucutul oprit“. Nu vreau să mă întâlnesc cu realitatea despre mine însumi, şi ca atare nu-mi asum responsabilitatea. Dau vina pe altcineva. David spune: „Împotriva ta, numai împotriva ta am păcătuit“. David nu evită, ci se confruntă cu adevărul. Acesta este primul pas. Al doilea pas e că acceptă responsabilitatea. A fost fapta lui, a fost păcatul lui. David este „proprietarul“ faptelor lui; ele nu sunt ale altcuiva. El n-a fost împins de la spate să păcătuiască. A fost suveran în viaţa lui şi şi-a folosit această autodetermiare prin faptul că ales să păcătuiască, iar acum îşi asumă acest lucru. read more…
Primul aspect al caracterului lui Dumnezeu despre care am discutat în postingul anterior a fost adevărul. Să vedem cum se tradce acesta într-un aspect al disciplinei petru noi.
Dacă Dumnezeu este adevărul în sine însuşi, noi avem nevoie în viaţă să fim total dedicaţi adevărului. În Psalmul 51 David spune: „Dar tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii.“ Să privim puţin la Psalmul 51. Ni se spune că acest psalm a fost scris atunci când proorocul Natan a venit la David după ce acesta păcătuise cu Batşeba. Şi fiind mustrat, fiind ruşinat, David se pocăieşte şi îi pare rău de ce a făcut, cere ca Dumnezeu să aibă milă de el în bunătatea sa. Vă daţi seama că David ar fi fost tentat să pună în paranteză această faptă pe care a făcut-o şi să zică, „hai să trec peste asta, că eu am o relaţie specială cu Dumnezeu şi hai să revin rapid la acea viaţă, să mă prefac că n-a existat episodul acesta în viaţa mea.“ read more…
Ţi s-a întâmplat să spui cuiva în faţă, cu seninătate, că albul e negru şi aproape să crezi şi tu că e aşa? Ţi se întâmplă adesea să dai vina pe alţii pentru eşecurile tale repetate? Atunci când mănânci o prăjitură, cu care parte începi: cu blatul sau cu frişca? Atunci când eşti pus pe făcut ordine, cât de uşor îţi este să te opreşti la timp, înainte să sari calul? Aceste întrebări, aparent fără legătură unele cu altele ating în fapt aspecte foarte adânci ale caracterului nostru. În funcţie de cum ne poziţionăm faţă de ele putem fi sortiţi eşecului sau succesului în viaţă, putem să ne atragem stima sau dispreţul oamenilor, sau mai mult, putem ajunge oameni de caracter sau cârpe. Deşi pe mulţi îi va surprinde lucrul acesta, Biblia, cartea de căpătâi a creştinilor, ne oferă o perspectivă clară faţă de fiecare din aceste întrebări. Deci putem afirma că creştinii nu prea au de ales: sunt nevoiţi să recunoască cel puţin că ar trebui să se poziţioneze într-un anumit fel faţă de aceste probleme. Vom vedea cum caracterul lui Dumnezeu ne propune şi nouă opţiuni foarte clare în cele patru domenii sugerate mai sus: adevărul, responsabilitatea, administrarea dorinţei/ satisfacţiei şi echilibrul. Aceast posting este primul dintr-o serie de cinci. Întreaga serie gravitează în jurul temei disciplinei personale în perspectivă creştină şi are la bază o predică rostită în Biserica Sfânta Treime din Timişoara în urmă cu trei săptămâni. read more…
Pe Băsescu îl urmăresc gafele. Nu se poate abţine. Vezi faza aici. Să califici pe cineva “ţigancă împuţită” nu cadrează nu funcţia tocmai redobândită. Dar în altă ordine de idei, nobleţea şi buna cuviinţă n-ar câştiga niciodată alegerile în România, aşa ca… ăsta-i răul cel mai mic. Oricum, sunt ipocriţi cei care il mitraliaza pentru asta. Va mai curge multă apă pe Dunăre până când în România “ţigan” nu va însemna ţigan.
Nota 1 pentru băieţii de la security. Dacă tot au şters înregistrarea, trebuia s-o şteargă bine de tot.
Dar totuşi… cu aşa ardei iute de preşedinte, sau mai bine zis canistră cu carosen, îmi pare rău că nu m-am născut în Suedia. Murea dacă îşi înghiţea încă o dată enervarea provocată de ziarista hărţuicioasă?
