Skip to content

Disciplina creştină şi sănătatea minţii (4). Amânarea satisfacţiei

22 Iunie 2007

Al treilea lucru pe care l-am pomenit în primul posting din această serie legat de caracterul lui Dumnezeu a fost finalitatea, faptul că Dumnezeu îşi urmăreşte îndotdeauna planul său. Principiul echivalent pentru noi este „amânarea satisfacţiei“. Am făcut un exerciţiu cu copiii din biserică: i-am pus să aleagă între mere şi bomboane, cu regula simplă că pot alege un singur lucru la un moment dat şi pot alege o singură dată acelaşi lucru. Majoritatea copiilor au ales întâi bomboanele pentru că sunt mai dulci şi mai plăcute şi au vrut să se bucure de ce-i mai bun la început. Ştim şi din familii că copiilor nu le vine natural să îşi mănânce întâi legumele din farfurie, ca să-şi lase pe mai târziu bucuria de a mânca desertul. Din cauza asta mulţi părinţii trebuie să instituie reguli şi să le spună copiilor că nu e voie să mănânce dulciuri înainte de masă, pentru că nu vor mai avea poftă să mănânce mâncarea, sau că dacă nu termină legumele din farfurie nu primesc desert. Ceva de acest gen trebuie să se întâmple şi în viaţa noastră.

În Evrei 11 citim despre Moise: „Prin credinţă Moise când s-a făcut mare n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.“ Moise a avut de făcut o alegere. Putea fie să continue ca fiul fiicei lui Faraon, ceea ce probabil însemna că era urmaş la tron ca să ajungă faraon, fie să se identifice cu un popor de sclavi, iar mai târziu să ajungă s-o ia prin pustie cu acest Dumnezeu care i s-a arătat în rugul aprins. Noi ce am alege? Noi suntem generaţia instant. Noi clar am alege drumul cel mai scurt la mărire. Nu mai avem timp să aşteptăm sau să lucrăm către un ţel.

Un studiu făcut de HR manageri, adică persoane care se ocupă cu recrutarea forţei de muncă, între proaspeţi absolvenţi de facultate, comparativ cu generaţiile mai de demult, arată că tinerii de acum nu au răbdare să-şi construiască o carieră în timp. Adică la început să câştige mai puţini bani, pe urmă treptat să urce, să fie avansaţi, ci vor dintr-o dată totul. Vor să facă bani mulţi acum. Nu se mulţumesc cu puţin. Schimbă joburile rapid, încearcă afaceri proprii, pentru că vor acum să ajungă la succes imediat. Se uită la exemple din acestea de oameni care au ajuns foarte bogaţi printr-o idee genială, cum ar fi Bill Gates, şi toţi caută idei geniale ca să devină bogaţi peste noapte. Aceasta e cultura în care trăim.

Dacă părinţii noştri ziceau: „trebuie să iei siropul ăsta care este amar ca să te faci bine“, acum siropurile pe care le iau copiii sunt dulci, sunt plăcute. Fiică-mea zice: „Imi place Nurofenul! Mai dă-mi!“ Plăcerea, şi iar plăcerea. Plăcerea este cultivată pe toate căile şi în toate modurile.

În 2 Corinteni 4:17-18 ni se spune că întristările de acum, persecuţiile, încercările prin care trecem nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. Ne aşteaptă o greutate eternă de glorie, dar care va veni după ce vom fi trecut prin încercări. În altă parte ni se spune că lumea cu pofta ei piere dar cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac. Există foarte multe mesaje care ni se dau în Scriptură în sensul acesta, adică împotriva soluţiei instant. Nu soluţia instant este soluţia cea bună. Dumnezeu nu e interesat ca acum eu să mă simt bine. Dumnezeu este interesat de binele meu etern.

Gândiţi-vă la Samson. Samson e un exemplu extraordinar de temperament coleric, dar un coleric care avea la îndemână şi o putere extraordinară, deci nu era un papă-lapte care care se frustra că nu poate obţine ce vrea. Avea forţa ca să îşi procure lucrurile care îi trebuiau. Şi Samson avea o slăbiciune pentru femei. Iar duşmanii lui, filistenii au ştiut cum să se folosească de această slăbiciune. I-au trimis o femeie, pe Dalila. Şi pentru că el n-a avut răbdare, discernământ şi disciplină să zică „Nu“, a căzut, şi dus a fost! I s-a dus puterea, s-a năruit totul. N-a fost afectat doar el de ceea ce a făcut, ci a fost afectată o naţiune întreagă. Toate acestea pentru că el n-a putut să-şi amâne satisfacţia. A vrut atunci satisfacţia, imediat.

Există apoi căsnicii începute pe baze greşite. Tot Samson mai în tinereţe se uită la tânăra filisteancă şi îi zice tatălui său: „Tată ia-o că-mi place!“ (În zilele noastre nu-i mai zici la tata s-o ia, ci te duci tu şi o iei, că-ţi place! Eventual îl anunţi: „Tată, am luat-o!“) Şi dacă o căsnicie e începută pe bază doar de plăcere fizică, dacă ţi-ai băgat degetele în borcanul cu miere, deja ştii ce fain e, rămâi cu plăcerea fizică. Dar asta ţine o vreme. Când încep să vină responsabilităţile, copiii, iar celălat e la fel de imatur ca şi tine, nimeni nu ştie să cedeze, nimeni nu ştie să amâne plăcerea, fiecare din cei doi vrea doar plăcere, nici unul nu ştie să se sacrifice pentru celălalt, aceasta este o reţetă pentru dezastru.

Deci principiul pe care ni l-au spus părinţii, că întâi sunt temele şi apoi joaca, e foarte sănătos, e foarte biblic şi cred că am face bine şi noi, adulţii, să îl aplicăm în viaţa noastră. Ştiaţi că acest principiu se aplică şi în eficienţa personală la serviciu? O întâmplare: O doamnă merge la un psihiatru şi îi spune: „Doctore, dă-mi ceva pastile că sufăr de depresie. Şi doctorul o întreabă: „Dar ce te supără? Nu ştiu ce să fac, sunt aşa de nefericită la serviciul pe care îl am. Deloc nu mă împlineşte. Şi psihiatrul zice: „Spune-mi te rog ce faci tu zilnic acolo?“ „Păi am o listă de lucruri pe care trebuie să le fac.“ Şi i le enumeră pe toate. „Şi pe care din ele îţi place ţie cel mai mult să le faci?“ Şi femeia îi spune două sau trei lucruri. „Şi restul?“ „Restul nu îmi plac, dar le fac din obligaţie“. „Şi cum îţi organizezi tu ziua?“ „Încep cu lucrurile acestea pe care îmi place să le fac şi asta îmi ia cea mai mare parte a timpului. Când să trec la celelalte, nu prea mai ajung să le fac şi din cauza asta primesc critici de la superiorii mei. Asta mă face să mă simt foarte prost“ La care psihiatrul îi spune: „Ştii că tu pui total greşit problema? Încearcă să începi cu lucrurile care nu-ţi plac. Fă-le pe acelea mai întâi şi apoi treci la cele care îţi plac. Atunci o să fii optimistă toată ziua. Când le vei face pe cele care nu îţi plac te vei bucura că urmează cele care îţi plac, iar când le vei face pe cele care îţi plac te vei bucura că le faci.“ Atunci femeia i-a zis: „Dar vai, doctore, nu se poate, eu am venit la tine cu o problemă serioasă, pentru că eu sufăr de depresie. Dă-mi nişte pastile.“ Şi psihiatrul i-a zis: „Nu, nu-ţi dau pastile. Du-te şi fă ce ţi-am spus şi o să-ţi treacă.“ Aceasta e o întâmplare reală. Doctorul se numeşte Scott Peck şi întâmplarea o găsiţi în cartea sa, The Road Less Travelled. Poate nu vă vine să credeţi, dar adesea se ajunge la probleme psihice din cauza faptului că oamenii nu şi-au dezvoltat această deprindere simplă: amânarea satisfacţiei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: