Skip to content

Disciplina creştină şi sănătatea minţii (5). Echilibrul, sau cum să disciplinăm disciplina

24 Iunie 2007

Al patrulea lucru menţionat în primul posting era legat de echilibru în caracterul lui Dumnezeu. Spuneam acolo că Dumnezeu nu îşi aplică mânia fără discernământ, chiar atunci când noi păcătuim, ci şi-o amână pentru o zi a judecăţii. Între timp, ne dă har, chiar dacă rezultatul păcatului nostru ar fi mânia sa şi ar trebui să ne radă de pe faţa pământului. El nu face asta, ci îşi exercită mânia şi disciplina cu echilibru.

La fel şi în cazul nostru, trebuie să exercităm echilibru şi stăpânire de sine. Sunt persoane care au comportamente obsesiv-compulsive, adică trebuie să facă întotdeauna anumite lucruri. Dacă nu le fac, ei se simt foarte rău. Noi nu trebuie să fim aşa. O disciplină prost înţeleasă ar fi ceva de genul: Mă hotărăsc să respect cu stricteţe nişte norme, şi fac asta fără cea mai mică abatere, fără excepţii şi indiferent de circumstanţe. În fiecare zi între ora cutare şi cutare am timpul de părtăşie cu Dumnezeu, între ora cutare şi cutare mănânc, pe urmă merg la şcoală sau serviciu, pe urmă citesc Biblia între ora cutare şi cutare. Copii trebuie să fie smirnă, să nu mă deranjeze de la studiu. Nu contează că cineva are nevoie de ajutorul meu, nu contează că un copil vine şi îmi cerşeşte atenţia. Tot ce contează e rutina mea, pe care eu o numesc disciplină. Dacă ceva mă scoate din rutină, fac urât, îmi revărs mânia. Dacă la ora nouă seara nu e copilul în pat, fac spume la gură, nu contează că e weekend sau că am musafiri.

Iarăşi, ştiţi că în biserică există sfinţi acri. Există unii din aceştia care sunt atât de pe fază cu regulile, cu aplicarea lor şi cu disciplina încât nu-ţi vine să te apropii de ei. Put de acri ce sunt. Nu există bucurie în viaţa lor şi sunt deosebit de punitivi şi agresivi când văd alţi creştini care îşi trăiesc credinţa cu dezinvoltură şi cu bucurie.

Disciplina trebuie aplicată cu discernământ. Cea mai mare dovadă de disciplină este dacă reuşim să ne disciplinăm în aplicarea disciplinei. Dacă o aplicăm prea mult, într-un sens distorsionat, disciplina ne face acri. Face din noi obsesivi-compulsivi care doar trec printr-o rutină în fiecare zi. Pentru copiii autişti de exemplu, care sunt incapabili să aibă emoţii sau să aibă relaţii, viaţa constă în rutină. Urmărirea unui tipar zilnic le dă puţină linişte. Având această deficienţă, ei nu sunt în stare să aibă relaţii cu nimeni. Avem şi noi tendinţa uneori să fim autişti, pentru că asta ne aduce într-un spaţiu al siguranţei. La fel, cei care sunt hiper-zeloşi cu aplicarea disciplinei, care nu fac deosebire de la caz la caz, au o astfel de problemă de siguranţă. Nu au judecata superioară de a se reţine, de a îşi restrânge pornirea disciplinatoare. Pentru că de fapt motivaţia pentru disciplină nu trebuie să fie ca să încadrezi toate lucrurile într-un tipar ca tu să te simţi în siguranţă. Motivaţia pentru disciplină este gloria lui Dumnezeu care ne vrea modelaţi după caracterul său.

Dumnezeu a făcut lumea aceasta atât de diversă şi bogată şi ne-a pus să fim administratori ai ei şi să ne bucurăm de ea. Sfinţii acri nu se pot bucura. Ei nu ştiu când să zică „destul“. Ei merg până la capăt cu aplicarea literei. Ei nu văd spiritul legii lui Dumnezeu, care este dragostea. Echilibrul acesta ne ajută şi ne dă un motiv superior, un criteriu superior în aplicarea disciplinei.

Stăpâirea de sine este o virtute foarte importantă.

Într-o seară mă jucam cu fiică-mea şi voiam să o învăţ să joace şah chinezesc, şi ea nu prea voia să respecte regulile jocului. Voia să mute pionii cum îi convenea ei. Eu am insistat, mi-am zis că trebuie să o învăţ să ducă un joc până la capăt şi să respecte regulile jocului. Am încercat eu cu puţin tact, nu dur, dar ferm. Le-a respectat o vreme, dar pentru ea erau o povoară. În trecut când fusese mai mică, ea nu fusese capabilă să respecte regulile vreunui joc pentru că nu le înţelegea, şi atunci toate jocurile erau fără reguli. Ne prefăceam că ne jucăm ca să ne distrăm. Eu mi-am zis că de acum ea e suficient de mare ca să înveţe regulile, şi o vreme ne-am jucat după reguli. Dar dacă la început ne distram, ne simţeam bine, pe măsură ce jocul continua, distracţia scădea şi frustrarea ei creştea, până când la un moment dat fiică-mea a zis: „Gata tata, nu mă mai joc!“ Atunci omul regulilor din mine a zis: „Nu, trebuie să te joci! Odată ce ai început un joc trebuie să-l joci până la capăt!“ Dar îndată mi-am dat seama că ar fi mai bine s-o las, pentru că în acel moment n-aş mai progresa deloc cu ea, şi scopul jocului era să ne distrăm, să ne simţim bine împreună, să petrec timp de calitate cu ea, iar prin prelungirea jocului după reguli şi până la capăt eu risc să distrug însuşi scopul pentru care începusem să ne jucăm. De fapt chiar distrusesem bucuria ei cu obsesia mea cu respectarea regulilor şi cu ducerea jocului până la capăt. Nu era atunci sfârşitul lumii. Puteam să reiau altădată lecţia mea cu respectarea regulilor. Atunci era timpul să mă opresc din dorinţa mea nobilă de a o ajuta să crească. Şi am zis: „Doamne iarta-mă!“

Adesea facem acest lucru în relaţiile unii cu alţii. Din dorinţele noastre cele mai nobile, cele mai serios motivate, iese un dezastru. Suntem atât de buni la a-i face pe alţii perfecţi, la a le arăta unde greşesc. Suntem foarte, foarte exigenţi cu alţii şi foarte, foarte relaxaţi cu noi înşine.

Ei bine, virtutea aceasta a echilibrului pe care trebuie să-l păstrăm, aceasta ne va ajuta şi să ne bucurăm de lucruri, de lume, de creaţia lui Dumnezeu, şi ne va ajuta şi să fim credincioşi adevărului, fiind iubitori de Dumnezeu. Dar cel mai greu lucru de diciplinat e disciplina. E mai uşor să fim dedicaţi faţă de adevăr, să nu căutăm subterfugii, e mai uşor să ne asumăm responsabilitatea, chiar şi atunci când aceasta înseamnă durere pentru noi, este mai uşor să ne amânăm satisfacţia chiar dacă trăim într-o cultură instant. Dar poate cel mai greu lucru e să avem acel echilibru, să ştim când să aplicăm disciplina şi când s-o relaxăm. Să ştim să disciplinăm disciplina.

Ingredientul bucuriei în viaţa creştină nu e opţional. „Bucuraţi-vă întotdeauna. Iarăşi zic, bucuraţi-vă!“ Avem nevoie de disciplina echilibrului pentru a putea fi şi dezinvolţi, pentru a ne putea şi lăsa duşi de val uneori, într-un cuvânt, pentru a ne bucura de creaţia şi viaţa date de Dumnezeu.

Disciplina e o virtute care trebuie să fie clădită în noi de Dumnezeu, dar trebuie s-o şi cultivăm în viaţa noastră şi, prin prezenţa Duhului Sfânt şi prin lucrarea lui în noi, nu prin noi înşine, putem să ajungem să o avem. Nu e uşoară, trăim într-o lume în care disciplina nu este la modă ci poate fi chiar ceva ruşinos. Formaţia Queen cântă „I want to break free“. Vreau să mă eliberez. Vreau să rup lanţurile. Pink Floyd în albumul The Wall cântă „We don’t need no education, we don’t need no thought control“ Nu avem nevoie de educaţie, nu avem nevoie de controlul minţii. „Hey Teacher! Leave them kids alone!“ Profesore, pleacă de aici! Roiul! Lasă-i în pace pe copii. Nu vrem disciplină. Trăim într-o lume care e împotriva disciplinei. Noi suntem chemaţi să cultivăm aceste lucruri „plicticoase“ şi „învechite“, „prăfuite“. Dar dacă este suferinţă în jurul vostru, dacă vedeţi oameni care şi-au pierdut minţile şi care au nevoie de psihiatru; dacă vedeţi relaţii rupte şi familii construite pe o bază falsă care merg spre nicăieri, e datorită faptului că n-am cultivat disciplina în vieţile noastre. Iar Dumnezeu poate să ne ajute s-o facem.

Mai este ceva foarte important de spus aici. Fiecare din noi e corigent la un capitol sau altul când e vorba de disciplină. Eu nu am venit aici în faţa voastră pentru că sunt as la toate, ci am venit pentru că sunt, împreună cu voi, în procesul acesta de disciplinare. Şi familia mea mă ştie cel mai bine în sensul acesta pentru că îmi vede slăbiciunile în fiecare zi. Dar vestea bună este că indiferent câte gafe am fi făcut, indiferent pentru câte greşeli trebuie să ne asumăm responsabilitatea, există o cale înainte. Putem să schimbăm lucrurile, putem să ne aporpiem de caracterul lui Hristos. Şi dacă Hristos a deschis calea pentru noi, noi avem asigurarea că prin Duhul Sfânt putem păşi pe urmele lui, putem împreună cu el să ajungem la o relaţie cu Tatăl. Dumnezeu ne disciplinează, dar o face pentru că ne iubeşte. Am citit în Evrei 12 acest lucru în versetele 7-10.

7 Suferiţi disciplinarea: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? 8 Dar dacă sînteţi scutiţi de disciplinare, de care toţi au parte, sînteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au disciplinat, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? 10 Căci ei în adevăr ne disciplinau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne disciplinează pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

La fel cum părinţii ne disciplinează pentru viaţa aceasta pentru că ne iubesc, şi Dumnezeu ne disciplinează pentru că ne iubeşte, dar o face ca să ne aducă în părtăşie cu sine, cu caracterul său sfânt. Iar întristarea este urmată de bucurie. „Întăriţi-vă mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre“. Fie ca Dumnezeu să ne întărească, dar trebuie să ne întărim şi noi, să ne oţelim braţele. Ştiu că asta nu e uşor. Viaţa aceasta e o provocare. Noi ne amăgim când credem că viaţa e uşoară. Nu, viaţa e grea. Viaţa e nedreaptă. Dacă pornim de la premisa aceasta, avem ceva şanse. Dacă o să ne plângem de milă, n-o să ajungem nicăieri. Dar având Duhul Său cu noi şi în noi, putem fi siguri de victorie. Amin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: