Scriţi copii, numa’ scriţi!
După dezmorţirea din prima zi şi dezlegarea limbilor din prima seara, tabăra de jurnalistică a intrat în ritm normal. Toţi şi-au stabilit proiectele la care lucrează şi se străduie de zor să şi le termine până vineri.
Avem în anul acesta un grup execpţional de participanţi, unii cu multă experienţă, alţii pentru care aceasta este prima experienţă serioasă. Unii deja au bloguri, cum ar fi vixenssaphire, sau site-uri pe care le administrează, cum ar fi infocrestin. Alţii activează la publicaţii tipărite (revista Priscila, ziare locale). Mai toţi cei care încă nu au bloguri sunt hotărâţi să-şi facă!
A fost o bucurie să-l revăd pe Edi Orăşanu, după patru ani de la prima ediţie a taberei, când l-am cunoscut. Anul acesta am fost privilegiaţi să avem chiar mulţi oameni care să poată împărtăşi din experienţa lor: Teo Stanciu, un vechi prieten al taberelor de la Păltiniş, Daniel Fărcaş (filosof medievalist) şi de ieri şi Alin Cristea, cel mai cu vechime jurnalist evanghelic în spaţiul virtual.
Pentru Stuart şi Dorothy Elford nu am vorbe… Fineţea observaţiilor lui Stuart e inegalabilă iar hrana gătită de Dorothy reuşeşte miracolul de a fi delicioasă fără să fie scumpă. (Dorothy, care şi ea are un doctorat în filosofie medievală de la University of Cambridge, şi a cărei teză e citată de H-R Patapievici în Omul Recent!)
Am început să postez texte şi poze din tabără la http://paltinis.cuvantulscris.org.ro/jdirect.htm. Urmează proiectele lor mari, pe tema generală a conflictelor, la finalul săptămânii.
Vremea e excelentă şi încercăm să ne bucurăm din plin de ea.
ce-as fi vrut sa fiu si eu… poate ca Domnul are alte planuri… felicitari pt tot ce se intampla acolo!
Multumesc pentru felicitari, simplulgand! Poate reusesti sa vii la anul. Urmeaza sa mai postez din materialele din tabara pe site-ul Cuvantul Scris.
Daniel
eu le astept. Nu stiu daca e bine venita ideea dar as cere celor care au fost acolo sau celor care nu au fost dar au blog sa lase aici un comment cu adresa blogului, sa ne cunoastem mai bine, sunt sigur ca sunt ganduri minunate care merita citite
Buna idee. Azi voi pune adresele blogurilor si aici si pe http://paltinis.cuvantulscris.org.ro/ . Unii si-au inceput blogul in tabara si abia acum si-l populeaza cu materiale…
Sper sa ajung sa pregatesc si articolele sa le upload pe rand pe site.
Scuze, am revenit la serviciu si nu prea mai am timp…
Daniel