Prea pusi pe a evada din lumea aceasta

Interviu dat lui Andrei Ivan in 18.10.2007 (2)

A.I.: Oricum, crestinul chiar daca se considera cetatean, are totusi o identitate dubla sau o identitate sfasiata: pe de o parte el este cetatean al lumii acesteia, iar pe de alta parte este cetatean al lumii care va veni; si trebuie sa puna lucrurile lumii care va veni mai presus de lucrurile lumii acesteia. Cred ca de aici e problema, pentru ca ne e greu sa traim cu o astfel de ambiguitate pe care trebuie s-o tinem tot timpul in echilibru.

Fara indoiala, exista o tensiune aici. Nu degeaba Domnul Isus le zice ucenicilor ca sunt in lume, de fapt ii trimite sa fie in lume, dar sa nu fie din lume. Pare ca e o ambiguitate, exista o tensiune intr-adevar, dar eu simt ca exista un echilibru. Mai precis, cred ca se poate tine acesta tensiune in echilibru pentru a duce o viata plenara, de om cauia ii pasa si cum arata strada lui, dar ii pasa si care va fi destinul vesnic al sau, al familiei sale sau al vecinului de vis-a-vis. Oricat ar parea de ne-spiritual, cred ca unui crestin adevarat ii pasa cum arata fatada blocului in care locuieste, ii pasa cat de bun e drumul spre scoala unde invata copiii lui, ii pasa cine conduce treburile comunitatii locale sau cine e in parlament. Adica e un om implicat in cotidianul acesta, cotidian care nu e nici pe departe dispretuit de Dumnezeu. Nu inseamna ca daca un lucru e din lumea asta si nu din imparatia paradisului e mai putin important in ochii lui.

Cred ca aici evanghelicii trebuie sa reinvete, sau poate n-au stiut niciodata si trebuie sa invete acum pentru prima data, o teologie a creatiei – foarte bine fundamentata si scripturala de altfel, – pe baza careia toate lucrurile sunt create de Dumnezeu si lasate de Dumnezeu sa-si urmeze rostul. Chiar data Biblia ne spune ca pamantul cu tot ce este pe el va arde, asta nu inseamna ca trebuie sa devenim platonisti si sa credem ca existenta asta e inferioara si ca trupurile noastre nu sunt decat inchisori pentru suflet. Dumnezeu e profund interesat de toata creatia, asa cazuta cum este. Isus ii asigura pe ucenici ca pana si de perii din capul lor reprezinta un subiect de interes pentru Dumnezeu. Cred ca Dumnezeu e chiar curios, de exemplu, de stiinta umana, de ce descopera oamenii – si chiar el ii ajuta sa descopere; e interesat de cum se organizeaza si cum traiesc in societate; e interesat de cata dreptate sau nedreptate este in lume, de cat pacat sau cata sfintenie exista aici jos pe pamant.

Si, in contextul acesta, daca si pe noi ne-ar interesa la fel de mult cat de mult il intereseaza pe Dumnezeu, atunci ar fi extraordinar! Dar pe noi nu ne prea intereseaza; ne intereseaza doar partea aceea de a smulge oamenii din imparatia intunericului si a-i aduce la noi in cuibusorul de dragoste… Ma rog, mai mult sau mai putin de dragoste! Noi am inteles in mod gresit ca daca aici pe pamant suntem doar straini si calatori, sa nu ne prea intereseze pe unde si cum calatorim, ci doar finalul calatoriei, care va fi in paradis. Ei bine, daca ne gandim ca paradisul nu e altceva dacat noua creatie – cerul nou si pamantul nou – si ca intre noua creatie si vechea creatie exista o legatura stransa, la fel ca intre o planta si samanta din care aceasta a crescut (conform 1 Corinteni 15), atunci realizam cat de important este acel echilibru despre care vorbeam mai devreme. Realizam ca oamenii pe care ii misionam nu trebuie invatati doar cum sa traiasca in biserica – ceea ce adesea se rezuma la cum sa fie niste buni baptisti sau buni penticostali – ci trebuie sa-i invatam cum sa traiasca in lume cu rost.

A.I.: Am impresia ca nu mai facem crestini in masura in care suntem noi crestini si de fapt ce se intampla acuma este ca-i facem ca noi, nu neaparat ca se convertesc in sensul biblic al cuvantului.

Da… E si o convertire culturala, pe langa una spirituala, la subcultura noastra. Iar acest lucru e si bun si rau in acelasi timp. E un lucru bun in acele aspecte in care tiparele culturale ale societatii noastre sunt incompatibile cu evanghelia lui Hristos, dar e un lucru rau in acele aspecte in care, fara nici un motiv, subcultura evanghelica ne rupe de cultura in mijlocul careia ar trebui sa fim de fapt niste ambasadori foarte bine articulati. Leslie Newbigin, marele misionar si misiolog britanic spunea odata ca trebuie sa lasam evanghelia sa judece culturile si sa le preschimbe, si dadea exemplul sistemului de caste din India. Desi acesta reprezinta o „valoare” culturala veche de mii de ani pentru India, el este incompatibil cu evanghelia. De aceea misionarii au procedat bine atunci cand n-au permis mentinerea impartirii pe caste in biserici.

Dimpotriva, sunt multe alte lucruri in „lume”, care nu contravin spiritului evengheliei si care avem libertatea sau chiar datoria de a le folosi si adopta, in efortul de a ne face tuturor totul, ca sa-i castigam. Cred ca evanghelicii din Romania au nevoie de o analiza lucida si lipsita de prejudecati atat cu privire la subcultura pe care si-au creat-o cat si cu privire la cultura mai larga in care exista. Prea multe lucruri s-au schimbat de la sfarsitul secolului al 19-lea, cand au inceput baptistii, de exemplu, sa se raspandeasca in Transilvania, pana in prezent. Nu mai putem functiona cu distinctiile si siboleturile de atunci. Altele sunt provocarile de acum si altele sunt simbolurile culturale de care avem acum nevoie pentru a transmite aceeasi evanghelie vesnica pe care au transmis-o si inaintasii nostri.

(Va urma)