Evanghelicii intre ineficienta cronica si pericolul pragmatismului

Interviu dat lui Andrei Ivan in 18.10.2007 (6)

A.I. Ati vorbit despre a fi eficient, despre influenta pe care unele organizatii au avut-o asupra bisericilor in aceasta privinta. Pe de o parte, biserica a invatat de la aceste organizatii ce ar trebui sa faca, pe de alta parte, cred ca a fost si o influenta neformala legata de cum sa faca. Pentru ca o organizatie, asa cum ati spus, este mult mai pragmatica decat o biserica.

Problema era ca lipseau modelele. Ar fi aici iarasi o discutie lunga despre istoria bisericilor evanghelice si despre particularitatile care le-au determinat sa ajunga asa cum au ajuns… In orice caz, in perioada de dinainte de ’89 bisericile ajunsesera, partial datorita comunismului, dar nu numai, la o structura destul de ierarhica, in care pastorul era o prezenta dominanta, in special in bisericile mari, care isi permiteau sa aiba singure un pastor. Pe langa el mai erau cativa care faceau diverse lucruri: coducatorul corului era un personaj important, membrii din comitet si cei care ajungeau sa predice sau participau la impartirea cinei. Restul erau ascultatorii, care erau solicitati la santier cand era o constructie sau la o actiune de ajutorare, daca era cazul. Dar nu exista conceptul de slujire facuta de toti membrii. Asta cred ca am invatat cu ajutorul organizatiilor para-bisericesti; si am invatat practic, prin faptul ca membrii ai bisericilor care au facut asta intai intr-o organizatie au inceput treptat sa faca lucruri similare si in biserica lor locala.

De exemplu, foarte multi au venit in contact cu studiul biblic si partasia in grupuri mici in timpul studentiei. Dupa studentie acestia s-au intors in biserica lor si au zis, „hai sa incep si eu un grupulet mic, hai sa vorbesc cu pastorul, poate-i de acord”. Poate pastorul la inceput n-a fost de acord, imaginandu-si ca tanarul absolvent vrea sa il detroneze. Dar pe urma, vazand ca omul respectiv e om serios si nu are intentii nedeclarate ci isi vede de meseria lui, poate pastorul si-a zis, „hai sa incerc sa-l las sa faca grupul de studiu”. Evident, la asta a contribuit si schimbarea generatiilor de pastori, multi din ei ridicandu-se tocmai din randul fostilor participanti in studiile neformale organizate de BEE, Navigatori sau Campus Crussade.

A.I. Si nu exista aici un pericol? Ma gandesc la acela ca devenind axat pe eficienta, pe ceea ce produce rezultate, esti mai preocupat sa obtii respectivul rezultat si aplici metoda potrivita pentru a-l obtine si sa nu te mai procupi de adevarul scriptural, care nu are asa de mult de a face cu rezulatatul in sine. Adica, de multe ori, a fi credincios inseamna a fi credincios in ciuda rezultatelor. As vrea sa avem in vedere si acest aspect, pentru ca acum, la timpul prezent, bisericile evanghelice cred ca sunt in pericolul asta; adopta anumite metode eficiente fara sa-si puna intrebari…

Dar ai putea sa-mi exemplifici?

A.I. O sa dau un exemplu extrem, ca sa zic asa. A fost acum cativa ani un concert rock Somebody loves you in Bucuresti; a fost invitata o formatie despre care nu auzisem, dar dupa aceea am inteles ca-i crestina, Pax 417 sau asa ceva, si din cate am inteles, formatia asta canta foarte bine, fara nici o problema si pe MTV; dar a fost un concert „crestin”.

Si a dat rezultate? Sau ce rezultate a dat?

A.I. Cei care l-au promovat au zis ca era pentru necrestini carora le placea acea muzica, dand ocazia crestinilor sa se apropie de ei. Deci cumva foloseai ceva ce-i interesa pe ei ca sa le spui ceea ce voiai.

Si asta ar fi un compromis?

A.I. Va intreb… Adica, totusi eficienta este un anumit principiu, un principiu managerial; ei bine, usor-usor, principiul acesta pragmatic intra in biserica… Eu de fapt eu asta urmaresc, cum s-a insinuat el in biserica?

Eu cred ca noi romanii suferim de o ineficienta din asta ancestrala, cronica, cum vrei sa-i zici. Si cred ca orice lucru care ne ajuta sa fim mai eficienti e bun, deocamdata. Si cred ca inca un secol ce acum inainte tot bun va fi! Abia dupa aceea cred ca o sa trebuiasca sa ne punem problema, „mai, cred ca am devenit prea eficienti, prea nemti, hai sa… loosen up a bit”! Deci eu nu vad ca riscul asta ar fi prea mare in momentul de fata, vorbesc de riscul eficientizarii excesive.

Cred ca acele biserici din America ce merg suta la suta pe filozofia purpose-driven church, pot intr-adevar sa aiba aceasta problema. Este adevarat, orice forma de machiavelism, orice pragmatism programatic sau ideologic nu face altceva decat sa-l inlocuiasca pe Hristos, care singur trebuie sa fie capul si finalitatea bisericii. In ciuda succeselor lor la public, cred ca unele biserici din America risca sa ramana agatate in mecanismul eficientei, si sa nu mai ajunga sa-l apuce pe Hristos – de fapt sa fie apucate de el, cum spune Pavel.

Dar la noi, de multe ori retorica anti-pragmatica este menita sa mascheze lipsa de credinciosie in administrarea resurselor banesti, umane si de timp. De exemplu, o administrare foarte proasta a banilor de catre pastor cu privire la constructia cladirii bisericii este pusa pe seama faptului ca „noi nu suntem pe principii capitaliste”. Iarasi, pastorul simte ca el este cel care trebuie sa conduca santierul, chiar daca nu se pricepe si chiar daca ar avea pe altii in biserica mai priceputi. Iar cand i se atrage atentia asupra acestui lucru, iese la rampa cu pericolul pragmatismului si cu erezia eficientizarii bisericii. Cu alte cuvinte, apelam la Scriptura si la Duhul Sfant ca sa ne scuzam lipsa de disciplina manageriala sau nepriceperea.

A.I. Cred ca folosim teologia ca sa justificam greselile administrative; dar eu ma refer la incercarea de a le amesteca. Amestec un principiu managerial, cum e eficienta, cu aspecte teologice; in slujire, acolo unde ar trebui sa folosesc un principiu teologic, al Scripturii, folosesc principiul eficientei.

Iarasi, depinde despre ce eficienta vorbim; pentru ca intr-adevar, daca vorbim despre rezultate cu orice pret, sau despre presiunea numarului de convertiri, iar pentru asta recurgem la mijocul care statistic da cele mai bune rezultate, chiar daca nu-i prea biblic, atunci da, ai dreptate. Dar daca se pune problema folosirii judicioase a resurselor, la a fi ispravnici credinciosi, ca sa folosesc terminologia cornilesciana, atunci managementul si teologia deja sunt amestecate, si asa si trebuie sa fie.

Eficienta cred ca e o valoare Scripturala la urma urmei. Cartea Proverbelor e plina de sfaturi cum sa fii mai eficient. Lenesul este trimis la furnica sa ia invatatura, iar cel ce doarme pana ziua-n-amiaza mare este ridiculizat. Risipa este de asemenea aspru criticata. Eficienta e o chestiune de folosire inteleapta a resurselor, lucru pe care Biblia il porunceste in mod expres. Adica, daca nu esti atent cu folosirea timpului tau ca pastor, de exemplu, sau daca cei care administreaza cladirea bisericii nu o fac eficient, nu cred ca avem de-a face cu simple optiuni scuzabile ci cred ca avem de-a face cu o neascultare de Dumnezeu.

Dar, sigur, daca facem compromisuri, cum ai zis mai devreme, atunci nu e in regula. Adica daca de exemplu cineva traieste o viata imorala, dar pentru ca e apreciat de public ne folosim de el, chiar daca stim ca n-ar merita si viata lui nu justifica o anumita pozitie, noi totusi il promovam pentru ca are rezultate, asta evident nu e in regula. Deci daca asta intelegem prin eficientizare atunci intr-adevar, n-ar fi de dorit. Dar dupa mine aia nu-i eficientizare; eu zic ca-i compromis pur si simplu. Nu stiu, poate nu vorbim aceeasi limba, dar cel putin mie, asa mi se pare ca stau lucrurile.

A.I. Eu vorbesc oarecum de un anumit pragmatism..

Da, dar concret, in ce s-ar manifesta pragmatismul asta, asa de periculos in viata unei biserici, simplu spus?

A.I. Spre exemplu, urmam un trend care este acum la moda, acela al relatiilor. Se pune mare accent pe relatii, discutam foarte mult despre relatii din punct de vedere psihologic, dar mai putin din punct de vedere scriptural. Adica avem impresia ca ceea ce functioneaza este si bun, nici nu mai stam sa ne gandim daca-i bun sau nu. Se discuta despre relatii pentru ca sunt probleme in familie, in biserica, dar o facem bazat pe psihologie. Consider ca o discutie biblica despre relatii include si aspectul psihologic, dar si un aspect mult mai profund, aspectul Duhului Sfant care este cel care ne uneste. Cred ca facem asta tocmai din cauza pragmatismului acestuia; am vazut ca da rezultate si atunci mergem in directia aceea.

Da, si psihologia, ca si alte stiinte, trebuie judecata duhovniceste. Sunt de acord cu tine ca tentatia la multi este sa nu judece critic lucrurile si, ca si in cazul fertilizarii in vitro, crestinilor nostri evanghelici li se pare ca daca functioneaza, trebuie ca e ok. Dar pe de alta parte cred ca avem si multe de invatat de la psihologie. Cred ca ar fi un lucru bun daca pastorii ar avea in curriculum la facultatile de teologie ceva mai multa psihologie si principii minimale de consiliere. Ar trebui sa invete cel putin atat cat sa-si dea seama cat de departe merge competenta lor cu un membru al bisericii venit la consiliere, si cand trebuie sa-l trimita la psihiatru sau la psiholog pentru o interventie mai specializata. Deci, eu vad multe lucruri bune in psihologie.

E adevarat, tot din psihologie isi culeg informatiile si unele lucrari ale caror principii contravin invataturii crestine. De exemplu, sunt carti care te invata cum sa manipulezi, cum sa obtii ce vrei tu de la partenerul de viata sau cum sa iti oblojesti rapid si fara scrupule constiinta vinovata. Insa nici nu se pune problema ca astfel de carti sa fie folosite in biserici. Este evident ce fel de conceptie despre lume si despre om au in spate, si ca nu sunt compatibile cu revelatia si cu perspectiva crestina. Dar, sunt alte lucruri care, bine filtrate, pot fi foarte utile in practica terapeutica.

Exista terapia familiala sistemica, de exemplu, care priveste familia ca un intreg, nu ia persoana cu probleme ca individ izolat. O astfel de perspectiva este foarte biblica la urma urmei. Individualismul este un produs al modernitatii, in timp ce Biblia vadeste o perspectiva relationala asupra persoanei. Terapia sistemica recunoaste tocmai acest aspect si il foloseste atat pentru diagnoza cat si pentru remediu. Adica, s-ar putea de exemplu ca un copil sa aiba tulburari de comportament, dar cauza acestor tulburari sa nu fie la el ci la unul sau la ambii parinti. Oricat ai duce un astfel de copil la psihiatru, si orice i-ar prescrie acesta, problema nu se va rezolva pana cand nu se recunoaste adevarata cauza si nu se intervine asupra ei. Deci terapia sistemica e extraordinar de buna intr-un astfel de caz.

Revenind la ce spuneai mai devreme, nu cred ca interesul sporit in relatii ar fi o problema. Nu cred nici macar ca utilizarea psihologiei sau a diverselor metode terapeutice este o problema. Problema este ca bisericilor evanghelice le lipseste maturitatea de a prelua critic toate aceste lucruri. Unii le resping la pachet, aplicand un sablon foarte rigid si xenofob asupra tuturor lucrurilor care nu vin cu versete justificative din Biblie, altii dimpotriva preiau tot felul de idei cu iz psihologic numai pentru ca sunt la moda, fara nici un discernamant. Adevarata angajare crestina in domeniul acesta presupune mai intai efortul de a cunoaste si analiza fiecare idee in parte. Dar acest lucru inseamna studiu pe sursele primare, nu se poate cladi din articole cu iz psihologic din revistele pentru femei. Iar apoi, angajarea crestina cu psihologia si terapia presupune efortul de a incadra si de a descrie teologic fiecare idee sau sitem terapeutic. In urma acestui proces, unele terapii vor cadea, altele vor trebui modificate partial pentru a putea fi compatibile cu trairea si perspectiva crestina, iar altele va rezulta ca sunt absolut benefice si compatibile cu credinta asa cum sunt.