Skip to content

Biblia despre parenting și autoritate parentală

8 Februarie 2013

Redau aici, în format editat și extins, cea de-a treia parte a discuției de la Matinalul RVE Timișoara din 04.02.2012 cu Nelu și Oana, pe tema „A fi părinți. Despre criza autorității parentale”.

Fără îndoială, atât Biblia cât și întreaga tradiție (în sens bun) a credinței creștine au multe de oferit părintelui care e dispus să învețe. Există chiar și sfaturi practice în Biblie în această privință, dar mai ales sunt multe lucruri pe care le putem deduce din Biblie cu privire la felul în care ar fi bine să ne exercităm autoritatea parentală.

În primul rând avem numeroase exemple de părinți, atât pozitive cât și – foarte important – mai ales negative! Biblia este realistă în această privință, nu idealizează lucrurile. A greși e parte din natura umană, dar ideea este să învățăm ceva din greșeli – ale altora și ale noastre.

Un exemplu negativ de părinte din Biblie este regele David… Deși în alte privințe este un erou, ca părinte el eșuează lamentabil, chiar dacă oarecum își iubește enorm copiii. Iar eșecul lui seamănă cu eșecurile noastre din ziua de azi, adică autoritatea lui de părinte e într-o criză din care nu mai iese niciodată. De exemplu, David se confruntă cu un viol incestuos al unuia din fiii lui, Amnon, asupra uneia din fiicele sale, Tamar, care era sora vitregă a lui Amnon. Atacul este planificat și dus la îndeplinire de Amnon prin șiretlic, iar pe cât de irezistibilă fusese inițial dorința acestuia, pe atât de mare este și ura cu care la sfârșit o alungă pe Tamar. Întregul incident era un lucru foarte grav, chiar și pentru vremea aceea. Curios, răspunsul lui David la situație este că se mânie și nu îl mai primește pe fiul violator să-l vadă, dar fără să-l confrunte, să-l mustre sau să-l pedepsească.

Pe fondul acestei lipse de inițiativă a tatălui, fratele bun al Tamarei, Absalom, planifică și execută o răzbunare, în urma căreia Amnon, fratele său vitreg este asasinat. Astfel, după incest, David se confruntă și cu un fratricid în familie. Absalom se refugiază la rudele mamei sale, care erau din casa regală a Gheșurului (situat înspre Siria, în zona înălțimilor Golan de astăzi). David reacționează exprimându-și durerea la vestea morții lui Amnon. Suntem lăsați să înțelegem că în prima fază cere ca Absalom să fie urmărit, dar după un timp încetează să mai facă acest lucru, iar la trei ani după incident, cei din jurul lui își dau seama că îi duce dorul lui Absalom. Așa că Ioab, generalul lui David, înscenează un incident prin care reușește să-l înduplece să-și dea curs sentimentelor și să îl cheme pe Absalom să se întoarcă. Numai că David iarăși reacționează în stilul caracteristic: poruncește să fie adus înapoi Absalom, dar odată venit, nu-l primește ci dă porunci ca acesta să stea la casa lui. Din nou, nu își confruntă fiul cu privire la ce făcuse, nici nu îl pedepsește ci preferă doar să îl  țină la distanță.

Fără îndoială, unul din motivele pentru care David nu și-a asumat autoritatea parentală a fost faptul că n-a fost un exemplu de urmat exact în aceleași domenii morale în care au greșit mai apoi fii săi. Și el a comis o imoralitate sexuală luând nevasta altuia; și el a comis o crimă aranjând ca soțul acesteia să fie ucis…

Aspectul pozitiv al stilului de a fi părinte pe care l-a avut David a fost dedicarea acestuia necondiționtă față de copiii lui, dovedită prin faptul că a fost gata să-i ierte indiferent ce au făcut. Amenințat fiind de Absalom, e gata să renunțe la tron mai degrabă decât să ajungă acesta să fie ucis.

Mai există și alte exemple negative de părinți, printre care de notat sunt preotul Eli și profetul Samuel. Ambii sunt oameni dedicați lui Dumnezeu, dar care nu-și administrează bine familiile. Poate acest lucru ar trebui să constituie un avertisment și pentru tații care sunt în ziua de azi implicați în lucrări bisericești!

După cum anticipam deja, există și exemple pozitive. Unul din cele mai extraordinare gesturi pe care le face un părinte în Biblie este cel al Anei, mama lui Samuel. Suferind de infertilitate, în urma rugăciunilor aceasta primește un copil, pe care mai apoi nu-l ține pentru ea ci îl închină Domnului și îl dă de mic să crească pe lângă preotul ce slujea Domnului. Ana ne reamintește tuturor că micuții noștri sunt un dar de la Dumnezeu și trebuie să-i dedicăm lui. Ei nu sunt posesiunea noastră; nu suntem proprietarii lor. Îi avem în grijă pentru o vreme, pentru a-i crește ca să devină oameni destoinici pentru gloria lui Dumnezeu.

Alte exemple pozitive ar include părinții lui Moise, Amram și Iohebet sau bunica și mama lui Timotei, Lois și Eunice.

E interesant însă că nu avem în Biblie nici o familie exemplară în care totul merge perfect, care să poată fi pusă la panoul de onoare și pe care noi să trebuiască doar s-o copiem.

Secretul multor modele pozitive de părinți din Biblie este că umblând cu Dumnezeu, chiar și din situații familiale dezastruoase sau care încalcă toate regulile de stabilitate și confort, aceștia ajung să aibă copii extraordinari. Este cazul părinților lui Moise, al Mariei, mama Domnului Isus și al lui Iosif, al lui Avraam și Sara, și exemplele ar putea continua. Mesajul indirect al Bibliei pare a fi: „Nu te descuraja uitându-te la problemele, greutățile și eșecurile din familia ta. În schimb uită-te la ce poate face Dumnezeu din copiii tăi, în ciuda acestor lucruri, dacă alegi să-l onorezi în relația cu ei.”

Nu mă voi opri la îndrumările specifice ale Bibliei pentru creșterea copiilor sau exercitarea autorității parentale. Astfel de învățături apar în Cartea Proverbelor, de exemplu, unde printre altele se sugerează că dragostea față de copil poate însemna uneori și disciplinarea acestuia, deși acest lucru este contra-intuitiv! De asemenea, în Noul Testament relația dintre părinți și copii este înșirată la rând cu alte relații de autoritate de care creștinul trebuie să fie conștient și să le onoreze, cu toată responsabilitatea: relațiile politice (dintre conducătorii politici și cetățenii lor), relațiile de muncă (dintre stăpâni și sclavii lor) și relațiile de cuplu (dintre soți și soțiile lor).

Cel mai important lucru pe care eu l-am învățat din Biblie despre a fi părinte, este următorul:

Dumnezeu este adevăratul părinte iar caracterul și lucrarea lui sunt menite să ne provoace și pe noi la a fi părinți mai buni.

Autoritatea parentală se învață. Nimeni nu se naște cu ea. Atunci când ni se naște un copil nu primim nici o diplomă care să ne confere o autoritate la care să apelăm mai apoi la nevoie. Ar fi comod ca ori de câte ori copilul ne crează mai apoi probleme să fie suficient să acea diplomă și automat copilul să ne asculte.

La fel cum copilașul crește în greutate, înălțime și capacitate mentală, tot așa și noi creștem în autoritate parentală, dacă suntem gata să învățăm de la Dumnezeu, de fiecare dată când copilul ne pune în fața unei noi provocări.

Copiii ne simt atunci când încercăm să părem mai cu autoritate decât suntem. De aceea părinții care apelează la un autoritarism arbitrar, dar fără a fi ei înșiși de caracter, sunt mai apoi disprețuiți de copiii lor. E ca și cum ți-ai pune pe cap o căciulă mai mare decât măsura ta, ca să pari mai impunător. Se vede de la o poștă că ești prea mic pentru ea. La fel e și cu autoritatea. Trebuie să ne-o dobândim în fața copiilor noștri. Și ce alt mod ar putea fi mai bun pentru a o dobândi decât imitându-l pe Dumnezeu, Tatăl nostru?

În episodul viitor, despre pericolul „egalitarismului” între copii și părinți.

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 6 Martie 2013 4:12 pm

    Am tot auzit ce părinte lamentabil a fost David, dar nu prea (nu-mi amintesc cel puțin) am văzut să-i fie evidențiate și calitățile de părinte. Iată o calitate care face foarte mult, enorm chiar, în mediul destul de rigorist și culpabilizant în care ne trăim traiul. Bine punctat! Cu atât mai mult cu cât face notă discordantă cu defectele personajului și aduce o importantă notă de complexitate în stilul liniar de interpretare a acestor modele biblice.

    • 7 Martie 2013 12:27 pm

      Această trăsătură a lui David adumbrește dragostea neconditionată a lui Cristos față de omenire… și întărește calitatea lui David de ante-tip al lui Cristos. (Există în românește conceptul de „ante-tip”? „Arhetip” n-ar fi ok.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: