Skip to content

De ce părinții nu trebuie să-și cinstească copiii

8 Februarie 2013

Redau aici, în format editat și extins, cea de-a patra și ultima parte a discuției de la Matinalul RVE Timișoara din 04.02.2012 cu Nelu și Oana, pe tema „A fi părinți. Despre criza autorității parentale”.

O doamnă terapeut scria recent pe Facebook:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” spune porunca străveche. Acum, știind că o relație nu e un drum cu sens unic, adaug „părinte, cinsteşte-ți copilul ca la randul său acesta sa te cinstească.”

Evident, Biblia are reciproca ei proprie pentru părinți, alta decât cea dată de doamna terapeut. Reciproca biblică este: „Și voi, părinților, nu întărîtați la mînie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în disciplina și învățătura Domnului” Efeseni 4:6. Cred că nu e întâmplător că Biblia nu ne poruncește nouă, părinților să ne cinstim copiii. Ne poruncește însă să-i iubim jertfitor și să-i ocrotim. Ne poruncește să nu-i provocăm la mânie ci să-i învățăm ce e disciplina cu ei înșiși și cu cei din jur, în ascultare de Domnul.

Această reciprocitate în relația părinte-copil pare, la prima vedere, că eliberează copilul de autoritarismul egoist al părintelui și că îi dă șansa să fie tratat cu „echi-demnitate”. În realitate însă raportarea „de la egal la egal” între părinte și copil promovată în zilele noastre face să dispară responsabilitatea părintelui. Copiii sunt considerați egalii noștri nu numai în demnitate și umanitatea lor creată de Dumnezeu, ci sunt egalii noștri și în opțiuni, alegeri, voință, stabilirea regulilor etc. Iar aceasta este o rețetă pentru dezastru, datorită lipsei de experiență și de maturitate a copiilor, care nu au încă baza, abilitățile și disciplina de a hotărî cu folos. Demisia noastră ca părinți, în numele acestei imposibile egalități, de la autoritatea care ne revine nu este în realitate altceva decât fuga noastră de răspunderea de a ne crește, hrăni, forma și dezvolta copiii. Ne este mai comod să facem din ei mici idoli pe care încercăm apoi să nu-i supărăm, mai degrabă decât să lucrăm constant la formarea lor.

Știu că pare mai atractiv, mai modern și mai la modă să fii „egalul” copilului tău. Pare chiar că îl iubești mai mult în felul acesta și-i dai șanse mai mari să descopere cine este și să știe ce-și dorește. Dar în fapt prin aceasta nu faci altceva decât să-ți declini responsabilitatea de a-ți forma copilul pas cu pas pentru a ști mai apoi cum să-și ia deciziile singur. Pentru mine este mai important ca atunci când vor fi adulți, copiii mei să fie oameni integri și echilibrați, capabili să ia decizii bune pentru ei și pentru familiile lor, decât ca acum să nu sufere rigoarea unei disciplinări sau ca în anumite momente să nu le fac pe voie. Prin comparație cu efectele pe care le-am subliniat în prima parte, ale lipsei de autoritate parentală, aceste neplăceri sunt nesemnificative. În Epistola către Evrei 12:5-11 scrie:

Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului şi aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii:

„Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului,

nu te descuraja când eşti mustrat de El,

pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubeşte

şi pedepseşte pe orice fiu pe care-l primeşte.”

Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui? Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi, nu fii! Mai mult, în cazul părinţilor noştri omeneşti, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, aşa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru ca noi să avem parte de sfinţenia Lui. Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinaţi prin ea adună roada paşnică al dreptăţii.

Pentru că pedeapsa fizică a devenit nepopulară – pe drept cuvânt, datorită abuzurilor – părinții de azi nu sunt suficient de creativi s-o înlocuiască cu alte forme de disciplinare, așa că își lasă copii nedisciplinați… Trăind într-o cultură care pune mare preț pe gratificarea instantanee, acel „mai târziu” la care ne este promisă „roada pașnică a dreptății” este prea târziu pentru noi, așa că ne pierdem interesul și renunțăm la dureroasa disciplinare.

Voi încheia cu o observație de bun simț: lipsa de autoritate parentală este total ne-economică. Cu cât n-o aplici, cu atât îți va fi tot mai greu să menții situația copilului tău sub control, întocmai cum la un meci de tenis, fiecare punct pierdut te obligă să muncești în plus pentru a câștiga meciul.

Lipsa disciplinei și libertățile acordate devreme copilului par soluții comode pe moment, dar în realitate îți dau mult mai mult de lucru pe urmă. Să crești cu bine până la 18 ani un copil seamănă puțin cu un zbor lung cu un avion, pe care îl decolezi tu, dar știi că trebuie ca la final să-l aterizeze copilul tău. Avionul are două scaune cu acces la comenzi: scaunul pilotului și scaunul copilotului. Dacă îți pui prea devreme copilul în scaunul pilotului și acesta începe să umble la manșe, pedale și butoane, fără să știe cum să controleze avionul, imaginează-și prin ce emoții vei trece în scaunul copilotului fiind, și ce reacții va trebui să ai pentru a contracara acțiunile lui haotice și a menține avionul stabil, pe traseu și în siguranță. Dacă amâni prea mult așezarea copilului în scaunul pilotului, acesta nu va mai avea timpul necesar să învețe să piloteze și va prăbuși avionul la aterizare. Cea mai folositoare atitudine însă ar fi ca începând cât mai devreme posibil, în mod treptat să-ți familiarizezi copilul cu comenzile avionului, apoi să-l lași puțin în scaunul copilotului și să-l înveți să acționeze o singură comandă, apoi să-l înveți treptat să acționeze și alte comenzi, pentru ca până la final să-l lași pe el în scaunul pilotului și să ai încrederea că va ateriza avionul în siguranță pe pistă.

M-am întrebat, dacă ar fi să produc un ghid al autorității parentale pe un cartonaș de mărimea unui card bancar, oare ce aș pune în el? Iată la ce m-am gândit:

  • Dezvoltă-ți din timp un caracter după voia lui Dumnezeu, înainte de a deveni părinte: fii bun, drept, harnic, jertfitor, generos, pro-activ, disciplinat și creativ.
  • Iubește-ți copiii.
  • Pune-le limite ce se lărgesc odată cu vârsta.
  • Fii consecvent.
  • Fii într-un gând cu soția/soțul tău; aplicați aceleași reguli față de copil.
  • Dă-le copiilor tăi timp și atenție; vorbește cu ei; ascultă-i și povestește-le.
  • Crează-le amintiri de neșters, din care să transpară căldura, siguranța și bucuria din sânul familiei.
Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Mihaela V. permalink
    10 Martie 2013 8:24 pm

    „pedeapsa fizică a devenit nepopulară – pe drept cuvânt, datorită abuzurilor” –
    Daniel, cu tot respectul: pedeapsa fizica ESTE un abuz!

    • 12 Martie 2013 11:56 am

      Mihaela, eu ma feresc de generalizari… Generalizarile sunt periculoase și, adesea, false. Chiar nu vreau sa intru în discutia aceasta, care e colaterală față de ceea ce vreau eu sa spun aici. Mă rezum să spun, pe de o parte, că am văzut copii abuzați ne-fizic într-un chip groaznic, care i-a făcut ne-oameni pentru toată viața. Iar pe de altă parte, am văzut că o pălmuță la funduletzul unui copil de 2-3 ani rezolvă rapid și eficient o grămadă de probleme de _tantrum_ (crize manipulative de nervi), auto-disciplină, de concentrare, de învățarea cooperării – si mai ales îl învață pe copil că avertismentele părintești au un capăt, adică nu pot fi întinse la nesfârșit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: