Organizatiile si bisericile: competitie, complementaritate sau control?
Interviu dat lui Andrei Ivan in 18.10.2007 (5)
A.I. Dupa `89 au aparut multe organizatii para-bisericesti de orientare evanghelica al caror principal scop este implicarea sociala, fie prin evanghelizare publica fie prin diverse proiecte care vizeaza anumite categorii sociale. Sunt ele semnul slabiciunii bisericilor evanghelice in respectivele domenii si cum se raporteaza bisericile la aceste organizatii, dar si invers?
Vreau sa te intreb ce intelegi tu prin organizatie para-bisericeasca? Intelegi o organizatie care inlocuieste oarecum biserica, de exemplu prin faptul ca are servicii de inchinare proprii, sau intelegi pur si simplu un ONG facut de crestini evanghelici?
A.I. Un ONG, adica, o organizatie neguvernamentala facuta de crestini… A fost doar o traducere a termenului para-church organizations.
Deci nu te gandesti la aceste organizatii ca la ceva care inlocuieste biserica?
A.I. Nu neaparat; desi ele tind intr-o anumita masura sa ia locul bisericii, cel putin in Romania.
Da, crezi?
A.I. Depinde de ce organizatii vorbim. Eu am lucrat intr-o astfel de organizatie sase luni de zile… Teoretic, organizatia respectiva nu reprezinta o biserica; practic insa oamenii care erau in organizatie apelau la biserica doar pentru botez, nunta etc.
Adica faceau studii, faceau inchinare impreuna…
A.I. Evanghelizare…
Da, inteleg ce vrei sa spui… Eu ma gandeam la spectrul mai larg, ca sunt organizatii crestine, cum le zicem noi, care fac asistenta sociala sau diverse activitati, cum a fost de exemplu Areopagus. Niciodata nu s-au facut servicii de inchinare acolo, dar s-au facut studii biblice, discutii, proiectii… Dar, intr-adevar, poate Alege Viata ar fi o organizatie care tinde sa preia anumite functii ale bisericii; la fel Asociatia Studentilor Crestini Evanghelici… La organizatii ca acestea te gandesti, nu?
A.I. Da.
Cred ca prin intermediul organizatiilor de genul acesta au intrat in Romania alte ideologii sau alte filosofii de lucrare crestina decat cele cunoscute in bisericile noastre. De exemplu, prin Campus Crusade for Christ, a intrat o evanghelizare de un tip oarecum mai agresiv si mai orientat spre tineri…
A.I. Poate si spre rezultate?
Da, spre rezultate, sigur ca da. Adica, de ce sa ne tot amagim ca facem evanghelizare daca nu vedem roade?
A.I. Sunt aceste organizatii semnul slabiciunii bisericilor evanghelice in respectivele domenii? Si cum se raporteaza bisericile la ele, dar si invers?
Cred ca orice biserica trebuie sa respire. In perioada comunista noi n-am putut sa respiram, adica schimburile erau limitate. Veneau unii misionari care scapau si intrau in Romania si mai prindeam de la ei unele lucruri, dar destul de putin. Romanii nostri nu calatoreau, nu vedeau cum arata o biserica dincolo. Calatoreau doar cei care puteau primi viza, iar din cauza acesta, noi am suferit pentru ca n-am reusit sa respiram. Si partial din cauza asta au lipsit anumite aspecte in cresterea noastra si in dezvoltarea bisericilor evanghelice. Printre ele, probabil ca se situeaza si o oarecare neadaptare la cultura inconjuratoare, care a venit, ma rog, mana-n mana cu izolarea fata de exterior. De fapt sectarismul nostru vine din mai multe directii, caci, pana la un punct, si bisericile evanghelice din vest fusesera sectare. Dar ele invatasera sa devina relevante cu mult timp inainte de 1989.
Asa cum spuneam, cred ca prin organizatii para-bisericesti au venit in preajma noastra noi puncte de vedere sau noi practici. Si unele dintre acestea au fost pe urma, incet-incet si intr-o oarecare masura, imprumutate si de biserici. Ma gandesc in acest sens la studiile in grupuri mici care au venit prin Navigators si Campus Crusade sau la studii teologice sau pastorale facute mai mult sau mai putin informal, gen BEE. Toate lucrurile acestea au venit prin organizatii para-bisericesti, dar care au sprijinit biserica; unele mai mult, altele mai putin.
Cred ca s-au creat si antagonisme. Uneori cei din organizatii priveau cu dispret bisericile si nu doreau sa se integreze acolo, apeland la biserici doar pentru rituri ale trecerii… Dar cred ca si conducerile bisericilor au privit cu suspiciune organizatiile, pentru ca erau ceva nou, ceva strain si ceva care simteau ca nu pot controla. Iar viciul aici este problema darii de socoteala. Cred ca ar trebui ca orice lucrare crestina sa dea socoteala intr-un fel sau altul in Trupul lui Hristos, Trup care nu e o structura organizationala multi-nationala cum este de exemplu Campus Crussade.
A.I. Nu este, sau nu ar trebui sa fie?
Cred ca in biserica lui Hristos nu e asa. E adevarat ca oamenii creeaza astfel de structuri si ele exista, dar nu aceea e biserica lui Hristos, chiar daca poate fi ceva bun, pozitiv si folositor. E excelent daca ai o organizatie internationala cu sediul central in Colorado Springs si e excelent sa faci tot felul de lucruri pentru Dumnezeu prin ea, dar nu trebuie sa traiesti cu impresia ca aceasta organizatie inlocuieste biserica lui Hristos. In ce priveste darea de socoteala, intr-o astfel de organizatie cineva din Bucuresti sau Timisoara da socoteala unui superior care locuieste in Praga, iar acela da socoteala cuiva din Colorado Springs. Nu cred insa ca daca faci asta te-ai achitat de datoria de a da socoteala inaintea lui Dumnezeu in Trupul lui Hristos, asa cum ar trebui. Cred ca biserica locala din Bucuresti sau din Timisoara, cu toate limitarile si neajunsurile implicite, trebuie sa aiba un rol crucial in a oferi supraveghere si sprijin spiritual pentru o astfel de lucrare crestina. Nu putem sa evitam biserica locala. Dar pentru ca adesea biserica locala era evitata, acest lucru a dat nastere la suspiciuni, partial indreptatite.
A.I. Sau as putea spune altfel, evitata atunci cand trebuia sa i se dea socoteala, dar solicitata pentru resurse, mai ales umane; pentru ca au fost si sunt in continuare folositi crestini din biserica pentru lucrari…
Da. Pe de alta parte, nu vreau ca ceea ce zic sa sune prea dur impotriva organizatiilor, pentru ca sunt anumite lucruri care nu cred ca pot fi facute in mod eficient altfel decat intr-o structura organizationala. Voluntarii unei biserici pot doar pana la un punct sa faca o lucrare. O biserica locala poate pana la un punct sa guverneze o actiune. Dar sunt actiuni de mare anvergura pe care nu poate sa le faca o biserica locala, care presupun o retea raspandita geografic, presupun o anumita responsabilitate, atributiuni de serviciu, bugete, proiecte bine facute, care nu se pot face altfel decat intr-o structura organizatorica.
Cred ca alegerea cauzelor pentru care se creaza organizatiile trebuie facuta cu multa intelepciune, organizatii din acestea care au ca scop lucrari specifice bisericii, cum ar fi evanghelizarea de exemplu, ar trebui foarte bine infipte in biserici locale. Ar trebui sa fie create de la bun inceput cu valoarea aceasta, a lucrului cu si prin biserici locale. M-am bucurat cand am vazut ca unele organizatii au in valorile lor declarate si cultivate ideea de a lucra prin si cu bisericile locale. Cred ca pe termen lung se va dovedi ca acestea vor avea cel mai mare impact transformator.
Pentru a contrabalansa putin lucrurile, cred ca trebuie sa spun ca nu o data am vazut situatii in care pastorii locali isi foloseau in mod gresit prerogativele si se raportau intr-un mod brutal de necrestinesc cu reprezentantii unor organizatii, care, la urma urmei, nu doreau decat sa-l slujeasca pe Hristos impreuna cu ei. Frica de a nu pierde cumva controlul, o perspectiva limitata doar la gradina proprie, lipsa abilitatii de cooperare si necogiere sunt tot atatea minusuri pe care adesea pastorii le afiseaza in raporturile cu organizatiile crestine. Cred ca un program sustinut de cunoastere reciproca intre pastori si conducatorii organizatiilor si gasirea unor proiecte comune ale organizatiilor si bisericilor ar putea fi niste primi pasi importanti inspre normalizarea relatiilor.
(Va urma)
Daniel Bulzan 
Apreciez interviul si intentia de a prezenta obiectiv relatia church -parachurch.
As adauga un comentariu ca majoritatea ONG urilor evanghelicea au aparut ca sa sprijine biserica. Unele au fost create pentru promovarea si imbogatirea personala a unor lideri sau membrii asociati.
Cred ca sunt mai multi factori care au dus si inca duc la aparitia si dezvoltarea sectorului parachurch.
De exemplu:
-institutionalizare bisericii si plafonarea slujitorilor ei
– teologie saraca si eclesiologie aplicata dupa modele traditionale
– lipsa viziunii
– incapacitatea conducerii bisericii de a aplica Efeseni 4.11 si de a face ca toate functiile bisericii sa fie activate
– intelegerea gresita a relevantei prin formele promovate
– neintelegerea rolului si importanta instruirii laicilor in biserica locala,
– tendintele de control si parohialism
– intelegerea gresita a Imparatiei lui Dumnezeu si a modului cum functioneaza ea
– comoditatea si incompetenta unor lideri si sluitori
– nerecunoasterea darurilor spirituale puse de Dumnezeu in membrii bisericii si teama de a le da libertate in manifestare
-necunoasterea nevoilor reale ale membrilor bisericii cat si neimplinirea lor
– tendintele patriarhale in conducere
– lipsa intelepciunii in munca in echipa si eforturile firesti de a da la o parte pe cei cu potential
-ispita acceptarii periodic a ofertelor de la biserici si ONG din exterior si incapacitatea dezvoltarii unor viziuni proprii in bisericile locale
– dependenta unor bisericiprea mult de fonduri din exterior
-lipsa de maturitate crestina si teama de a folosi creativitatea
– tendintele de monopol asupra deciziilor si a bugetelor
-neintelegerea corecta a vremurilo si incapacitatea de adaptabilitate a bisericii la schimbarile sociale, culturale, economice si politice
– incapacitatea bisericii locle de a dezvolta proiecte si programe locale
– lipsa de management, marketing si administrare corecta a biseericii locale
– slaba pregatire a absolventilor in scolile teologice si incapacitatea de adaptare la problemele bisericii dupa ce incep slujirea in biserici
-nevoia de educatie intensiva a celor care vor sa slujeasca mai biblic, mai mult si mai eficient
– incapacitatea comitetelor locale de a dezvolta programe de dezvoltare de fonduri si neplata corecta a slujitorilor bisericii
si lista poate continua…
Ce este interesant si de remarcat …ca Duhul sfant activeaza fuunctiile bisericii locale care mult timp au fost neglijate prin foarte multe ONG-uri.
Nu uitati ca „sarea si lumina” trebuie dusa si in sectorul societatii civile. Si cine altii o pot duce decat noi…
enjoy parachurch ministry,
Ionel
Problema organizatiilor pare ca devine acuta si ar putea deveni cronica. De asemenea putini reusesc sa inteleaga pericolul si sa surprinda bine cum trebuie sa arate starea de echilibru intre biserica si aceste organizatii. Ma sacaie insa o intrebare: de ce avem nevoie de organizatii parabisericesti si nu putem face toate aceste lucruri prin biserica? Raspunsul este abordat cu precautie in articol ” sunt anumite lucruri care nu cred ca pot fi facute in mod eficient altfel decat intr-o structura organizationala” de unde inteleg ca biserica nu e o structura organizationala .Sunt de acord ca, asa cum ne este sugerat pe finalul articolului, relatiile distorsionate introduc nevoia de organizatii parabisericesti ceea ce insa nu inseamna ca asa trebuie sa fie.
Draga Ionel,
Am impresia ca vezi prea pozitiv lucrarea organizatiilor parachurch din perspectiva eficientei lor. Crezi ca tot ce da rezultate este bun? Obisnuiesc sa ma gandesc cateodata ca viitorul bisericii este organizatia parachurch, dar daca vom ajunge acolo probabil ca raiul va arata asemanator cu una dintre multele multinationale de pe la noi. Te-ai gandit vreodata ca ceea ce face ca organizatia parachurch sa functioneze sunt banii care vin (sigur acesta nu este situatia generala) ? Nu crezi ca aceste organizatii, care functioneaza cu un mecanism simplu si mai ancorate in realitate pot constitui pentru cei care s-au saturat sa mearga in ritmul Bisericii o scurtatura de la voia lui Dumnezeu?
Ionel,
Problemele bisericilor sunt multe, si lista compilata de tine e chiar impresionant de lunga… Totusi, nici eu, ca si A.I., nu mi-as dori un rai in stil para-church. 🙂 Minusurile si problemele abunda si prin organizatii. Cunoscand unele din experientele tale, imi dau seama de ce iti sar in ochi cu precadere problemele din biserici. Totusi, daca ai face un sondaj printre lucratorii din organizatii din toata Romania, cu intrebari din toate capitolele importante ale vietii acestor organizatii, nu cred ca imaginea rezultata ar fi prea incurajatoare…
Ca unul care am lucrat intr-o organizatie si am vazut multe alte organizatii, dar am lucrat/lucrez si intr-un business, pot sa certific ca eficienta in folosirea resurselor, a oamenilor si a timpului este foarte scazuta in organizatii. Poate ca e mai buna decat in multe biserici, dar e mult mai slaba decat intr-un business obisnuit. …Deci exista loc de mai bine.
Dorel,
Poate ar fi interesant sa cream o lista cu „motive legitime pentru a crea o organizatie cu caracter crestin”. O sa incep eu lista cu cateva:
* Activitatile lor nu pot fi organizate nici practic nici legal in cadrul programelor unei biserici (o scoala, o facultate, un serviciu de asistenta sociala etc. )
* Activitati de mare anvergura, care necesita eforturi din partea multor biserici locale si chiar confesiuni (De ex. Tear Fund)
* Cauze importante, dar prea inguste, prea specializate pentru a atrage suficient interes si sprijin din partea unei biserici locale (Organizatia politistilor crestini, sau o organizatie gen Areopagus).
* Activitati in care e nevoie de discretie si o pregatire deosebita (Organizatii care introduc ilegal Biblii in tari ostile crestinismului).
Mai poti gasi si tu altele….
Toata chestia e ca aceste organizatii sa fie infipte in biserici locale – si prin oamenii care lucreaza in ele, si prin etos si prin viziune, sfat si dare de socoteala (chiar daca forma specifica e greu de gasit!).
Problemele spinoase apar doar atunci cand organizatiile se substituie bisericii.
A.I.,
Cred ca acest flux va avea si un reflux, iar in spate eu vad voia suverana a lui Dumnezeu. Deja vad aici in Romania biserici care dau atentie planificarii si evaluarii, care au bugete mari si le administreaza bine, care au programe misionare locale si zonale, si mai trimit si misionari in strainatate…. Si cred ca un merit in acest lucru il are faptul ca multi din cei care fac concret aceste lucruri in biserica locala si-au facut ucenicia prin diverse organizatii crestine, internationale sau nu. 🙂
Bucurie la toti,
Daniel
Cred ca dificultatea subiectului de fata sta mai ales in ce intelege fiecare ca este o organizatie para bisericeasca (PB), asa dupa cum se intampla pe teren.
Daca prin PB se intelege o extensie a unei sau mai multe biserici locale cu scopul de a implini o misiune specifica, si mai ales de factura multi-nationala, multi-culturala atunci da, exista o diferenta de esenta intre bisericesc si para-bisericesc, ele fiind in acest caz complementare (well, in mod ideal) si singurul plan de comparatie posibil este cel ministerial. PB completeaza B din punct de vedere ministerial. Nu se pot compara alte valente intrucat, in acest caz, sunt incompatibile in natura lor. De pilda, conducerea. Conducerea B este menita sa fie formata din oameni care vegheaza spiritual o turma bine definita. Se cere oameni maturi spiritual. Conducerea PB este menita sa fie formata cu precadere din specialisti in executia telului propus. Se cer diverse daruri. Naturi diferite. In fine, aceasta intelegere creaza un gap, o discrepanta naturala intre B si PB, naturalete pe care n-ar trebui sa o dezbatem prea mult pro si contra.
Pe de alta parte, mie imi pare ca exista si un gap artificial fabricat intre cele doua. Pentru ca daca prin PB se poate intelege, in acelasi timp, o comunitate de oameni care se organizeaza (sau reorganizeaza) in mod liber pentru a implini un anumit scop si, in timp relativ scurt intre ei se intampla sa guverneze toate principiile scripturale cunoscute–daca ei deci pot implini functiile bisericii (descrise in primul rand de metaforele biblice) atunci, in acest caz, acea comunitate este o biserica, chiar daca refuza sa poarte blazonul institutiei bisericii. Eu vad aici un avantaj major: in sanul acestor comunitati diversitatea de culori si lucrari e mare si numele nepatat (cel putin initial), pe cand imaginea si popularitatea institutiei bisericii crestine, de orice hram ar fi, e in scadere, global. Dezavantajul amintit, al lipsei de dare de socoteala, nu tine decat de o compozitie pacatoasa. Stim ca orice comunitate este atat de calitativa cat e fiecare individ in parte. Daca nu vor da socoteala in forma parabisericeasca, vor fugi de dare de socoteala si in forma bisericeasca. Si daca nu vor forma o comunitate hermeneutica pentru a avea o doctrina sanatoasa in forma parabisericeasca, nu vor face asa nici in forma bisericeasca. Nu este nici o garantie ca una din cele doua forme este superioara celeilalte in a produce mireasa lui Cristos si lucrarile Lui in lume.
Abuzuri se pot face in ambele structuri. Si deficiente datorate calitatii morale a oamenilor exista in ambele structuri. Daca noi dezbatem aici deficientele si uitam ca ele se datoreaza nu felului de organizare, ci poate calitatii reprobabile a oamenilor care o compun, ne vom expune doar preferintele subiective.
Mai degraba as vrea sa inteleg daca suntem legitimati, in vremurile din urma pe care le traim, sa incepem sa privim biserica „locala” ca fiind localizata ministerial, nu neaparat geografic si atunci vorba aia: cine se aseamana se aduna… de oriunde din lume. Caz in care avem o noua provocare in a dezbate forma ideala de organizare a bisericii.
–––––––––
Draga Claudiu,
Uite ca abia acum ajung sa vin cu comentariul promis. Tu scrii despre un grup de crestini care pornesc impreuna o lucrare/organizatie:
„…in timp relativ scurt intre ei se intampla sa guverneze toate principiile scripturale cunoscute—daca ei deci pot implini functiile bisericii (descrise in primul rand de metaforele biblice) atunci, in acest caz, acea comunitate este o biserica, chiar daca refuza sa poarte blazonul institutiei bisericii.”
Cred ca tu descrii fenomenul intamplat adesea in realitate. Au fost biserici care s-au nascut in acest fel. Totusi nu mi se pare ca acesta e cel mai biblic tipar, pentru ca in Noul Testament bisericile apar ca urmare a misiunii si convertirilor aferente, nu apar din grupuri de interese, colegi de serviciu sau grupuri croite pe simpatii. Dar hai sa trecem peste asta si sa presupunem ca adunarea respectiva e deja formata ca grup inchinator etc. Cred ca depinde foarte mult cum anume acel grup, acel mugur de biserica, isi propune sa devina o biserica. Exista mai multe variante:
1. grupul se afiliaza la o alta biserica sau la o confesiune pentru a primi indrumare, supraveghere si incurajare si pentru a avea partasie in afara, cu alti crestini.
2. grupul cauta o eticheta confesionala pentru a fi in legalitate si pentru a beneficia de inlesnirile date bisericilor prin lege, dar apartenenta aceasta are o semnificatie limitata.
3. grupul se autoproclama biserica si incepe sa functioneze ca atare, cu eventuale contacte intamplatoare cu alte biserici, dar fara a da socoteala sau a astepta sprijin si incurajare de la altii.
In aceste variante exista eclesiologii diferite si chiar teologii diferite ale lucrarii pastorale. Unii pun pret pe grupul de biserici si pe investirea pentru slujire pastorala intr-un act care implica o autoritate supraveghetoare – fie a unui episcop, fie a unui grup de prezbiteri/pastori. Se asigura astfel o partasie a credintei si o sustinere reciproca in adevarul invataturii predicate. Altii, dimpotriva, nu pun pret pe aceste lucruri, considerand ca adunarea locala este auto-suficienta si are toata autoritatea sa se infiinteze, sa isi investeasca pastorii in slujba etc., fiind responsabila doar in fata lui Dumnezeu.
Dupa mine, a incepe o noua biserica in conditiile pe care le descrii, biserica ce nu cauta integrarea intr-un corp eclesial mai larg, unde sa si dea socoteala la nevoie, este un act schismatic. De asemenea, perspectiva mea ceva mai sacramentala decat a baptistului obisnuit ma determina sa subliniez importanta unei comuniuni si la nivelul administrarii cinei si botezului, reflectata in felul in care se face ordinarea pastorului si in apartenenta bisericii locale respective la o confesiune care sa practice mutual accountability intre biserici. Este importanta atat continuitatea sincronica, la timpul prezent, pe orizontala, cat si continuitatea diacronica, cu trecutul, pe verticala.
Cat timp crezi ca numele respectivei biserici va ramane „nepatat”?
Eu as avea personal toate motivele (prietenii stiu de ce) sa critic structurile confesionale si sa tun impotriva prostiei, ignorantei si felului „lumesc” in care sunt tratate problemele bisericii de catre multi clerici evanghelici. Totusi, pentru ca cred, impreuna cu parintii bisericii, in viata trupului si a miresei lui Hristos manifestata vizibil pe pamant, cred si ca nu imi pot permite o eclesiologie ad hoc, a lui „na daca s-a intamplat…” Or legitimitatea unor organizatii ce devin biserici, aceasta este.
Daniel Bulzan
Draga Claudiu,
Ma bucur ca ne reintalnim, chiar daca numai in spatiul virtual.
E interesanta perspectiva pe care o aduci si ai mare dreptate in multe din lucrurile pe care le spui. Acum nu am timp, dar o sa revin si o sa scriu de ce nu imbratisez si your low ecclessiology, prin asta intelegand usurinta cu care tu accepti ca un grup de oameni care incep sa se adune pot deveni biserica si putinatatea conditiilor care consideri ca se cer indeplinite pentru asta.
Draga a.i. si Daniel,
Eu cred ca Imparatia lui Dumnezeu se manifesta pe pamanta si prin biserici si prin organizatii parachurch. Atat biserica cat si organizatiile crestinese dezvolta datorita oamenilor cu viziune de a Dumnezeu, animati si entuziastmati de Duhul Sfant si nu atat de prograne si de bani. Imparatia este a lui Dumnezeu si este adevarat ca unii oameni vor sa fure slava Domnului in ambele forme de organizare dar ceea ce Dumnezeu initiaza El si orchestreaza.
V-as propune spre analiza modelul INSTITUTIE( Biserica), Societate Civila ( Ong -uri) si Comunitate( oamenii care au nevoie sa fie slujiti). Cand Institutiile abuzeaza sau absenteaza…ONG urile trebuie sa intervina in slujba comunitatii.
Cat despre celellate aspecte legate de profesionalismul sau coruptia oamenilor implicati, forme si structuri de organizare sau conducere, eficienta sau risipa de timp, bani, oameni…ii dau drepatae lui Daniel…se regasesc in ambele forme.
Din experientele inaltatoare atat din Biserici cit si din Ong-uri am invatat ca trebuie aplicat principiul ca vinul nou se pune in burdufuri noi…si va las pe voi sa faceti aplicatia…
Apoi am invatat sa investesc in oameni nu atat de mult in programe si activitati…
Daca tot ati lansat in dezbatere problematica as dori sa va provoc la formarea unei platforme prin care sa ne putem sluji mai bine ca si OnG uri si sa ne ajutam sa ne implicam cu mai mare eficienta si impact.
Comparatie facuta de Daniel intre Biserica, Ong si Companie este realista si inteleg si motivele, prima doreste oameni de calitate si ultima profit material… Ong ul le poate combina si realiza pe ambele folosind principiile si de la una si de la alta…dar cu oameni instruiti si formati diferit.
Eu l-am cunoscut pe Domnul in biserica, dar biserica nu s-a preocupat d e mine …decat sa fac prezenta si sa le dau bani…rar au nevoie de slujirea mea…dar taota dezvoltarea spirituala, viziunea asupra lucarii si dezvoltarea abilitatilor, identificarea darurilor si formarea caracterului, modelele etc le-am avut prin ONG uri…chiar si educatia teologica…
Ii respect pe cei care inca slujesc biserica in forme traditionale sau mai noi cu toate ca de multe ori ii si compatimesc…dar caut sa fiu omul Imparatiei lui Dumnezeu … nu numai in Biserica si ONG dar si in Comunitate…
va doresc
viziune, intelepciune, entuziasm si pasiune in implicare,
Ionel
Dragilor,
Revin cu un post dupa mai mult timp, deoarece cred ca sunt niste lucruri importante de precizat.
In posturile favorabile acestor organizatii observ cateva supozitii implicite care merita un pic mai multa atentie. Iata cateva dintre ele:
1. Nu exista tensiune (macar!) in slujirea care se vrea biblica, dar este in acelasi timp descrisa ca eficienta apeland la management, marketing si programe, etc. Spus intr-un alt mod, scopul este important, iar mijloacele secundare. Cred ca spiritul Evangheliei arata ca natura scopului determina natura mijloacelor, iar teoreticieni moderni ai mass-mediei si stiintelor sociale arata ca mijloacele pot distorsiona scopul.
2. Cultura si permanenta ei schimbare devin absoluturi care nu pot fi puse sub semnul intrebarii, iar toate celelalte aspecte ale vietii (chiar si cel religios) trebuie puse in armonie cu valorile (nu virtutile) create de cultura. In felul acesta biserica si crestinii isi abandoneaza rolul lor profetic. Cat de mult se poate acomoda trairea crestina cu spiritul vremii ?
3. Optimismul debordant in ce priveste eficienta ONG de a eradica relele bisericii.
4. Pozitia conform careia nici una dintre cele 2 forme nu este superioara celeilalte (exprimata explicit de Claudiu Capusan, iar Ionel Dragan „sustine” cel putin din perspectiva personala superioritatea organizatiilor), mi se pare nu expresia unei low ecclesiology, ci lipsa vreunei eclesiologii.
Dragilor, multe din observatiile voastre critice cu privire la biserica sunt adevarate, si as mai putea adauga si eu o lista cu problemele din biserici… dar prefer sa va spun ca chiar daca sunt critic fata de ceea ce sustineti, aceasta discutie ma ajuta sa-mi lamuresc anumite lucruri. Va multumesc pentru aceasta ocazie!
Problemele pentru lipsa unei eclesiologii coerente in spatiul evanghelic are mai multe cauze, nu numai lipsa unor oameni de calitate din biserici. Un exemplu in acest sens este crearea unui model al bisericii in opozitie cu sistemul comunist (asadar, un model care tine cont de spiritul vremii), si din pacate partial modelat de el, dar care nu stie cum sa reactioneze intr-un context opus celui in care a aparut.
Nu cred ca rezolvam problemele bisericii refugiindu-ne in organizatiile parabisericesti. Nu cred ca avem unde sa fugim de biserica atat timp cat il cautam pe Dumnezeu. De ce ?
Spusa Domnului ca El este acolo unde doi sau trei sunt stransi in numele Lui mi se pare un bun punct de plecare in a crea o eclesiologie. Daca asezam aceasta spusa in contextul ei, vom vedea ca cei care se aduna in Numele Lui, nu sunt cei care se aduna intr-un loc si care fac ceva cu totii, activitate catalogata drept religioasa. Cei care se strang in Numele Lui sunt cei care se mustra unii pe altii (cu singura motivatie de a-l recupera pe cel mustrat), se iarta unii pe altii de 70 x 7. Uitati-va in epistolele lui Pavel sa vedeti de cate ori apar indemnuri de genul: iubiti-va unii pe altii, iertati-va, purtati-va sarcinile, ingaduiti-va, s.a.m.d. Toate acestea ma fac sa ma indragostesc de acest plan al lui Hristos, care a murit pentru mireasa Lui, si sa doresc sa realizez acest plan (care poate parea o utopie), iar atunci cand vreau sa fug de biserica, sa fug in Biserica. Aceasta mireasa care este fara pata, dar care isi spala hainele cat mai des este expresia unei trairi individuale care continua pe temelia pusa de mesterii zidari, traire individuala legata de altele asemenea prin Duhul Sfant si care formeaza nu o comunitate (ah, limbajul asta postmodernist), ci un Trup viu coordonat de Capul Sau.
Din fericire acest plan nu are buget, resurse umane alocate sau un plan de marketing, ci un Om intins pe o cruce care a lasat in urma sa un mormant gol si oameni plini de speranta.
Draga Daniel & co.
In primul rand va multumesc pentru follow up.
Apoi, bag seama ca am nimerit intr-un cerc de teologi care desigur vor teoretiza subiectul dincolo de limitele mele de timp si energie ca sa pot tine pasul cu ei. Eu nu sunt de formatie teolog si nici sociolog ca sa ma indrept impreuna cu voi spre o analiza suficient de completa a fenomenului si sa aducem la suprafata o eclesiologie puternica si coerenta, incepand de la parintii bisericii si pana azi. Observ si cum dialogul devine alunecos pe alocuri pentru ca intram prea usor in subiecte conexe, iar conceptul de „biserica” e folosit cu diferite intelesuri (de pilda, institutie locala, trup, comunitate, doi-sau-trei etc.) interschimbate.
Repet, eu nu doresc sa intru in subiectul eclesiologie. Singurul meu aport la bipolaritatea B–PB a fost simplu si de un pragmatism feroce (drept pentru care mi-am si atras–eu zic ca pe nedrept–vorba aia low [or no] eclessiology): am spus doar ca avem o problema de reprezentare a institutiei bisericii in fata generatiilor care vin. Nici macar nu m-am legat de problemele bisericii sau ale clerului ei. N-am spus nici ca sunt multe si nici n-am tinut partea oraganizatiilor PB. Dar, plecand de aici, am sugerat finutz ca mi se pare destul de natural sa privim biserica (folosita aici cu intelesul de comunitatea locala a credinciosilor) ca avand posibilitatea si libertatea sa se organizeze in variate forme juridice. Asta nu desfiinteaza nici eclesiologia, nici clerul, nici inaltul grad de dare de socoteala confesionala si nici cea doctrina pastrata pur de la parinti pana azi. In final, cand vom trece portile Raiului, Trupul universal al lui Cristos va fi format din suma tuturor institutiilor bisericesti care implinesc functiile bisericii plus suma tutoror celorlalte forme de organizare institutionala care implinesc functiile bisericii si minus neghina de la toti.
Fac urmatoarele inferente simple:
– functia este una, poate lua mai multe forme
– dezvoltam doar forme necesare functiilor
– dezvoltam forme relevante cultural (ca asa au facut si parintii)
– functia are legatura cu scopul, dar forma nu are neaparat legatura cu mijloacele. Nu, scopul nu scuza mijloacele.
– a re-forma forma de organizare a bisericii nu inseamna o „fuga de biserica” (a.i.)
Pana la urma, discutia initiala despre B–PB s-a redus la un alt impas: tensiunea dintre cei care considera ca necesar moral ca biserica sa aiba o autoritate formala intra-bisericeasca („corp eclesial mai larg”) si cei care considera ca aceasta nu este o obligativitate presupunand alternativa ramasa: autonomie locala. Cum Daniel si-a declarat pozitia spunand ca ideea de autonomie este un act schismatic (eu nu am o pozitie asumata) restul dialogului ramane sub pericolul de a nu mai ajunge la vreun capat, fiecare aducand argumente ca sa sustina partea care deja a imbratisat-o.
Asteptarea mea este sa dezbatem factual si informativ (de pe pozitii neasumate inca), si nu argumentativ (de pe pozitii asumate).
––––-
Draga Claudiu,
Fiind protestant, evident pentru mine exista si acte schismatice bune. Cel putin unul (Reforma) a fost legitim. Fiind un baptist, adica un reprezentant al reformei radicale, implicit accept cel putin inca un act schismatic, pe langa Reforma, care a fost legitim. Deci n-am vrut sa transmit ideea ca a face o schisma = anatema. Totusi, a initia o schisma nu e un lucru de saga… 🙂 O astfel de hotarare trebuie sa fie bine intemeiata. Ceea ce mi se pare mie ca se intampla in fenomene ca cel descris de tine (o organizatie preia treptat functiile bisericii, apoi se proclama biserica independenta) este ca problema este tratata cu foarte multa usurinta. „OK, asa s-a intamplat, ca ne-am cunoscut, ne-am simtit bine impreuna, nu ne-am putut integra in bisericile existente care sunt….., facem lucrarea impreuna, asa ce de ce sa nu devenim biserica independenta?” Sau: „Noi nu suntem cu nici o confesiune. Noi suntem crestini si atat.” (Exista chiar multa mandrie intr-o astfel de pozitie). Luther n-a vrut o schisma si foarte greu a cedat de la aspiratia lui de a vedea o Biserica Catolica in care lucrurile se intampla dupa Scripturi. For us, this is not an issue!
Intelegi de unde vine pozitia mea? De aia mi-am asumat pozitia asta. Nu pentru ca as refuza dialogul. De aceea de ex. cred ca decizia de a integra Vox-ul din Timisoara in confesiunea baptista a fost, la vremea respectiva, o decizie foarte inteleapta (cu toate eventualele dezavantaje pe care le-a atras).
Legat de a face teologie/eclesiologie, cred ca o faci implicit, asa ca nu e nici o problema!!!
Mai vorbim,
Daniel
Daniel, multumesc de clarificari.
Eu cred ca suntem on the same page in multe din aspectele discutate, dar ne desparte o chestiune de preferinta: Eu prefer sa gresesc in sensul libertatii pe care o dau cuiva decat in sensul constrangerii sau restrangerii libertatii. Prefer sa cred in cineva chiar daca va gresi sau ma va insela, decat sa pun bariere din pricina pacatului potential. Prefer mai degraba sa-mi retin tendinta de control decat sa fiu legalist. La urma urmei, daca respectiva persoana/organizatie va abuza exista o judecata, dar nu a mea.
Eroarea in directia asta poate ca produce oameni mai naivi, dar care isi consuma energia creativ si productiv. Eroarea in directia cealalta insa face oameni critici care isi consuma timpul si energia corectiv.
E drept ca trebuie sa ne intrebam grijuliu daca ne putem permite aceasta atitudine atunci cand in joc este „continuitatea sincronica si diacronica”. Eu intuiesc ca ne putem permite *niste* riscuri.
Cat priveste faptul ca iti repugna usuratatea cu care unele grupuri trateaza preschimbarea lor in biserica crestina, da, inteleg de unde vine pozitia ta. In acelasi timp inteleg si de ce acesti oameni nu mai vor sa se asocieze cu vreo confesiune din cultele existente. Este, asa cum am amintit, o problema de reprezentare (in speranta ca nu este una de revoltare): bisericile crestine cultice din Romania sunt destul de manjite si prapadite, iar unii au inteles sa o ia de la zero. Din acesti unii multi se vor pierde pe parcurs, dar sa le dam o sansa catorva!
Tu lauzi intelepciunea cu care Vox s-a „integrat” in confesiunea baptista. Dar daca aceasta a fost doar o strategie inteleapta pentru a mentine bunele relatii intre biserici si totusi Vox crede cu convingere in autonomie locala? Oare nu si-a permis Vox lucrul acesta in virtutea lipsei de forta a comunitatii baptiste de Timisoara? La masa unui suzeran slab pot sta linistit multi boieri puternici.
––––
Claudiu,
Stiu de la prima mana cat de puerile si de lipsite de intelepciune pot fi „forurili” baptiste (desi nu intotdeauna si peste tot sunt sau au fost asa). Deci nu pentru practicalitatea demersului de a iti supune biserica locala unui astfel de for sustin eu aceasta idee. Dimpotriva, cred ca in Romania de azi acest lucru iti aduce multe batai de cap. Il sustin pentru ca cred ca teologia mea nu ma lasa sa nu am o formula de punere in fapt a unitatii mistice, spirituale a trupului lui Cristos. Cred ca oamenii au sfasiat deja mult prea mult trupul lui Cristos in istorie. De aceea orice efort spre stoparea acestui proces de faramitare a bisericii vizibile este ceva ce aduce cinste lui Dumnezeu. Universalitatea bisericii lui Cristos trebuie sa-si gaseasca expresii discrete in acte din acestea de supunere sau de _mutual accountability_. Si eu cred in biserica locala. Cred ca aceasta este singura in masura sa exercite autoritatea lui Hristos pe pamant. Formele de asociere sau responsabilitate reciproca din interiorul unei confesiuni isi au forta tocmai in biserica locala.
De aceea, existenta Vox-ului in interiorul comunitatii baptiste este o expresie a diversitatii in unitate. La fel este si biserica mea, Sfanta Treime: atipica din multe puncte de vedere, dar insistand sa stea la aceeasi masa cu celelalte biserici baptiste din oras si din tara. O astfel de sedere la masa impreuna e foarte utila pentru ca ii obliga pe participanti sa-si puna doua intrebari:
1. De vreme ce exista atatea diferente intre noi, care sunt lucrurile care ne unesc totusi, pentru ca acelea trebuie sa fie cu adevarat lucrurile importante?
2. Care ar fi lucrurile asupra carora daca nu am cadea de acord ar trebui sa ne despartim?
Acest proces dialogic cred ca a fost unul din instrumentele prin care Duhul Sfant a tinut, in istorie, biserica lui Hristos pe calea cea buna (chiar cu rataciri ocazionale).
Constrangerea de care vorbesti deci nu este atributia mea. Nici eu si nici altcineva nu am avea cum s-o exercitam. Cred ca „dragostea lui Hristos ne obliga”. E ceva sinergic in trupul mistic al lui Cristos. Si este loc in acest cadru de toata creativitatea de care suntem capabili. Libertatea definita in felul lui Cristos aici este. N-o gasim nici in dictatura, nici in co-dependenta, nici in independenta. O gasim in inter-dependenta. Independenta, fie ea si a unei biserici, promite o libertate, dar care e in felul lumii.
Am observat un fenomen interesant, care confirma ceea ce spun eu aici. Majoritatea bisericilor independente, cand ajung la o oarecare vechime, cauta sa se uneasca in confederatii, pentru ca simt ca viata lor eclesiala nu este plenara daca raman izolate.
Evident ca avem oameni care considera ca riscul „independentei” bisericii este unul care poate fi luat. Nu pot nici eu nici tu sa-i oprim, chiar daca am vrea. Totusi, nimic din ceea ce am avut ocazia sa vad ca experiment de acest fel nu ma face sa cred, nici macar pragmatic vorbind, ca o astfel de alegere este una inteleapta. Singura justificare pentru un act schismatic este apostazia. Dar chiar si atunci, nu este aceasta singura optiune! Am prieteni care au ales sa ramana in confesiuni ce sunt in mare masura apostate, cu intentia de a fi misionari acolo si a le schimba din interior. Miscarile evanghelice din interiorul unor astfel de confesiuni au castigat tot mai mult teren in ultimii ani. Bravo lor!
Bucurie,
Daniel
Draga Daniel si Claudiu,
In ultima vreme ma framananta o intrebare: Este Biserica o institutie ?
Draga A.I.,
Banuiesc ca depinde cum vrei s-o iei… Cristos nu vorbeste despre institutii. „Institutie” nu este un cuvant biblic. Vorbeste insa despre ekklesia in asa fel incat recunoastem unele din trasaturile pe care azi suntem obisnuiti sa le atribuim institutiilor.
Dar de ce pui aceasta intrebare? La ce te gandesti?
Daniel
Ma gandesc la cat de usor acceptam ideea ca Biserica este o institutie. Institutie a statului? A Imparatiei? Cine defineste aceasta institutie si cine-i stabileste locul in societate ? Legea (umana) sau Duhul? Probabil ca apartine ambelor realitati. Ceea ce mi se pare diferit de spiritul Scripturii este ca de multe ori Biserica este descrisa mai degraba in termeni birocratici impersonali (cult, uniune, biserica locala, etc) decat in termenii Duhului. Unii (ca Robert Banks), pe baza eclesiologiei pauline, vorbesc de o ordine carismatica in Biserica ceea ce afecteaza fundamental, cred eu, rolul si definitia Bisericii.
Intr-un post anterior, Claudiu vorbea de libertatea de a alege intre mai multe forme institutionale pe care le poate lua Biserica, in numele libertatii, dar acea libertate de care vorbea dansul, nu este decat libertatea de a alege dintre mai multe forme legiferate, acceptate, complet rationalizate care nu pot descrie sau prescrie rolul Duhului. Cat de mult libertatea marginita (limitata) de legea umana lasa loc sau limiteaza libertatea Duhului in a inspira Biserica?
Care sunt acele trasaturi ale ekklesiei comune si altor institutii?
Multumesc pentru raspunsuri .
a.i.
Daniel, desigur ca sunt din nou de acord cu tot ce ai zis. Accentul principal cade pe interdependenta necesara in trupul lui Cristos. Si eu o vad ca pe o responsabilitate morala sa incurajam acest lucru si nu sa-l descurajam.
Totusi, intelegerea vremurilor si a contextului local este importanta aici. Vor fi vremuri cand a „rupe” ceva este benefic pentru momentul de timp respectiv. Chiar daca mai tarziu clusterele de miscari independente se vor reuni intr-o confederatie, aceasta nu duce decat la cresterea bisericii per ansamblu, precum diviziunea mitotica in biologie. Vox poate ca este un asemenea caz: o comunitate desprinsa originar dintr-o confesiune recunoscuta ca sa fie o miscare para-bisericeasca si ca in final, datorita cresterii sa devina o noua biserica. Astfel, biserica a crescut printr-o rupere, o iesire din ceva si o regrupare, iar la mijloc a fost „para-biserica”.
Asadar, ceea ce ne uneste este acordul fata de interdependenta bisericii lui Cristos. Ceea ce ne desparte este cat de multa preocupare (sau ingrijorare) sa avem fata de acest deziderat. Ingrijorarea ta cantereste mai greu pentru ca aduci in discutie unitatea mistica… Eu nu am o convingere prea adanca (inca) in fata acestui misticism. As vrea sa inteleg mai bine de unde provine el si in virtutea caror alte adevaruri il sustii tu cu vehementa.
Si asta imi aminteste de faptul ca nu am dat raspuns la o intrebare fundamentala: sunt teologi care considera ca exista un fir rosu prin istorie care uneste in mod vizibil si istoric biserica lui Cristos, cea adevarata, de la inceputuri pana azi. Altii considera o discontinuitate: pe alocuri firul rosu e intrerupt. In fine, a treia categorie considera ca desi e logic (si biblic) necesar sa implicam o anumita continuitate, aceasta nu poate fi indicata sau identificata istoric cu suficienta precizie. Acestia din urma considera deci ca biserica lui Cristos genuina a fost in acele comunitati care nu pot fi necesarmente identificabile istoric si daca este asa, atunci importanta mentinerii unei unitati istorice scade dramatic. Iata deci intrebarea: cat de multa importanta ar trebui sa dam suprapunerii bisericii genuine a lui Cristos peste biserica istorica? Si daca am face-o, ce am castiga in mod pragmatic?
Cred că universul para-church îşi are rădăcinile, printre altele, în dorinţa de dinamism şi flexibilitate, rezultate dintr-o mult mai lejeră constrângere din partea unui Trup, aparent mai greoi, cum este uneori Biserica. Bisericile poartă vina inflexibilităţii şi a neimplicării reale în viaţa cetăţii; de cealaltă parte însă, dorinţa de independenţă a unora din membrii bisericii îi atrage spre ong-uri şi mişcări para-bisericeşti.
Un fenomen interesant, despre care am scris şi eu, este cel al „bisericilor independente” care nu sunt altceva decât un hibrid, o combinaţie dintre dorita senzaţie de apartenenţă la o Adunare şi libertatea de a ieşi în societate lipsit de constrângerile eclesiale tradiţionale.
Dacă ar fi să dau şi eu un raspuns ar fi: un război, ceva de genul războiului sexelor, în care nimeni nu câştigă dar toţi pierd…
Felicitari pentru blog! Voi mai reveni …